Comisia de disciplină a Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti, fiind parte a unui organ profesional, nu are capacitatea de a evalua alte documente în afara celor medicale, nu poate efectua expertize tehnice grafologice sau de altă natură şi nu poate cerceta alte categorii profesionale, respectiv asistenţi medicali, a transmis prof. univ. dr. Cătălina Poiană, preşedintele CMMB, cu privire la situaţia de la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfântul Pantelimon”.
În cadrul anchetei de la acest spital, informaţiile au fost colectate de Departamentul de Jurisdicţie în conformitate cu normele legale şi au conţinut, pe lângă documentele medicale, declaraţiile medicilor desemnaţi ca activând în Secţia ATI.
„Au fost constituite dosare pentru fiecare deces produs în intervalul semnalat şi acestea au fost trimise spre judecare Comisiei de disciplină. Pe baza acestor evaluări şi a declaraţiilor scrise şi verbale ale medicilor, Comisia de disciplină a elaborat raportul ce a fost prezentat în cadrul conferinţei de presă din 1 mai 2024. Rezultatul din raportul Comisiei de disciplină a fost comunicat opiniei publice imediat ce a fost disponibil, deoarece am dorit să oferim concluziile la acel moment, în conformitate cu informaţiile analizate, pentru o totală transparenţă în raport cu gravitatea acuzaţiilor. Şi, în acel moment, am precizat că, la rândul nostru, aşteptăm ancheta Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a celor care au competenţa şi autoritatea, conform legii, să deruleze o cercetare penală în acest sens, pentru a vedea concluziile finale ale cercetării şi rezultatele unui eventual proces, care să stabilească adevărul în acest caz”, a declarat prof. univ. dr. Cătălina Poiană, preşedintele Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti (CMMB).
Potrivit președintelui CMMB, toate datele analizate de Comisia de disciplină au fost puse la dispoziţia Parchetului în momentul când au fost solicitate.
„Eu, ca medic, dar şi în calitate de preşedinte al Colegiului Medicilor din Municipiului Bucureşti, vă afirm cu toată tăria că nu doresc să se ascundă ceva în acest caz şi este imperios să se afle adevărul în totalitate, deoarece priveşte încrederea în întreaga comunitate a medicilor. Nu mă voi ascunde sau să evit să prezint corect informaţiile pe care le deţin în acest caz şi care au fost obţinute ca urmare a prerogativelor şi în limita competenţelor pe care le am, ca preşedinte al CMMB, dar să nu uităm totuşi că în acest caz este vorba despre o cercetare penală în curs, care trebuie finalizată”, a explicat prof. univ. dr. Cătălina Poiană.
Conform acesteia, informaţiile prezentate public referitor la acest caz sunt „foarte grave” şi aduc o imagine negativă în legătură cu activitatea medicilor în sistemul de sănătate, tocmai de aceea adevărul trebuie să iasă la iveală, aspect care este cel mai important.
„Consider că toţi colegii medici care activează în sistemul de sănătate trebuie priviţi corect şi evaluaţi în conformitate cu activitatea pe care o desfăşoară. În marea noastră majoritate, noi, medicii, ne desfăşurăm activitatea corect şi cu respect faţă de pacienţi. Medicii sunt cei care protejează sănătatea”, a evidenţiat preşedintele Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti.
Potrivit președintelui CMMB, cazurile în care se suspectează că medicii nu îşi respectă activitatea trebuie verificate, investigate şi, în cazul în care faptele sunt confirmate în urma finalizării demersurilor legale şi conform legilor aplicabile, trebuie luate toate măsurile legale şi profesionale care se impun.
„Medicii nu sunt Dumnezeu, medicii trebuie să respecte protocoale şi ghiduri aplicabile. Dar, în acelaşi timp, medicii, în activitatea lor, trebuie să beneficieze de prezumţia de nevinovăţie până la desluşirea adevărului şi a situaţiei de fapt. În cazul de la Spitalul Clinic de Urgenţă ‘Sfântul Pantelimon’, adevărul este singurul care poate aduce în continuare încredere şi respect. (…) Aceasta este şi va fi întotdeauna convingerea mea ca medic, pentru că pacienţii şi întreaga opinie publică au nevoie de transparenţă în astfel de situaţii”, a mai transmis preşedintele CMMB.