Prof. univ. dr. Cătălina Poiană, președintele CMR: Fiecare pacient merită și trebuie să fie tratat corect și cu empatie

Fiecare pacient merită și trebuie să fie tratat corect și cu empatie și acest lucru trebuie să se întâmple în toate spitalele din țară, a declarat, miercuri, prof. univ. dr. Cătălina Poiană, președintele Colegiului Medicilor din România (CMR), la ceremonia de deschidere a celei de-a XX-a ediții a Conferinței „Zilele Științifice ale Institutului Național de Boli Infecțioase Prof. Dr. Matei Balș”. „România medicală contează și trebuie să avem respect pentru medici, respect pentru pacienți”, a subliniat președintele CMR.

„Acest eveniment de prestigiu reprezintă o ocazie importantă pentru a reuni experți de renume din domeniul bolilor infecțioase, pentru a împărtăși cunoștințe, pentru a discuta despre cele mai noi descoperiri și pentru a colabora în așa fel încât să se găsească soluții inovatoare în acest domeniu extrem de important al medicinei: bolile infecțioase. Institutul Matei Balș este un pilon de excelență în cercetarea și în tratamentul bolilor infecțioase, iar munca ce se depune aici este de o importanță crucială atât pentru sănătatea publică, cât și pentru îngrijirea pacienților și pentru îmbunătățirea calității vieții pacienților noștri”, a precizat președintele Colegiului Medicilor din România.

„Ediția din acest an este cu atât mai specială cu cât marchează 20 de ani, două decenii de realizări remarcabile, de dedicare și de angajament necontenit în slujba pacientului, în slujba științei și a educației medicale. Astăzi, mai mult ca niciodată, colaborarea și schimbul de cunoștințe sunt vitale pentru a face față provocărilor globale din domeniul bolilor infecțioase. În acest spirit, Zilele Științifice ale Institutului Prof. Dr. Matei Balș ne oferă acea platformă științifică pentru a explora noi direcții de cercetare și pentru a întări legăturile dintre specialiștii din domeniu și de la nivel internațional. Doresc să exprim recunoștința și aprecierea mea profundă pentru eforturile tuturor celor implicați în organizarea acestui eveniment. Felicitările mele se îndreaptă către toți participanții la acest eveniment, pentru contribuțiile și pentru devotamentul dumneavoastră în lupta împotriva bolilor infecțioase”, a spus prof. univ. dr. Cătălina Poiană.

Prof. univ. dr. Cătălina Poiană a subliniat că fiecare pacient trebuie să fie tratat corect.

„Și eu am fost pacient în instituția dumneavoastră și nu o dată, ci de două ori în timpul pandemiei, am venit cu încredere și cu speranță și am plecat acasă, sănătoasă la familia mea și iată-mă astăzi aici. Fiecare pacient merită și trebuie să fie tratat corect și cu empatie și acest lucru trebuie să se întâmple în toate spitalele din țară, pentru că România medicală contează și trebuie să avem respect pentru medici, respect pentru pacienți”, a îndemnat președintele CMR, prof. univ. dr. Cătălina Poiană.

 

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.