Prof. univ. dr. Cătălina Poiană: Resursa umană este unul dintre elementele cele mai importante ale sistemului de sănătate

Resursa umană este unul dintre elementele cele mai importante ale sistemului de sănătate, a declarat, duminică, prof. univ. dr. Cătălina Poiană, Prorector cu probleme de Învățământ postuniversitar al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” și președinte al Colegiului Medicilor din Municipiul București. „Sistemul de sănătate românesc are nevoie de medici foarte bine pregătiți”, a subliniat prof. univ. dr. Cătălina Poiană.

Duminică s-a desfășurat concursul național de intrare în Rezidențiat. Peste o treime din numărul total al candidaților înscriși la examenul din acest an au susținut concursul în centrul universitar București, la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”.

„Suntem bucuroși că un număr important de candidați a ales să desfășoare concursul de Rezidențiat în centrul universitar București. Considerăm că acest examen anual este unul important, un eveniment de referință în viața oricărei Universități de Medicină și Farmacie din țară. Este momentul în care tinerii medici se confruntă cu un concurs care reprezintă, de fapt, un moment de maturitate în activitatea lor și care este important pentru toată activitatea pe care o vor desfășura ulterior. Ca Universitate, suntem îndreptățiți nu doar să organizăm  acest concurs, ci și să asigurăm ulterior pregătirea viitorilor specialiști în funcție de domeniile pe care și le aleg în urma acestui concurs de Rezidențiat. Resursa umană este unul dintre elementele cele mai importante ale sistemului de sănătate, iar sistemul de sănătate românesc are nevoie de medici foarte bine pregătiți”, a subliniat prof. univ. dr. Cătălina Poiană, Prorector cu probleme de Învățământ postuniversitar al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”.

La nivel național, 10.330 de candidaţi s-au înscris la examenul de intrare în Rezidențiat în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie din acest an. Aceștia concurează pentru un număr de 5.866 locuri și posturi din cadrul unităților sanitare aflate în subordinea Ministerului Sănătății și a autorităților publice locale, pentru cele 3 domenii de pregătire: 4.734 locuri și posturi pentru domeniul medicină, 621 locuri pentru domeniul medicină dentară și 511 locuri și posturi pentru domeniul farmacie.

Examenul s-a desfășurat în șase centre universitare medicale: București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara. Concursul a durat 4 ore, iar testele de tip grilă au inclus 200 de întrebări.

Pentru a promova examenul de rezidenţiat, un absolvent de medicină trebuie să realizeze minimum 60% din punctajul cel mai mare obţinut de candidaţi.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.