Rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, prof. univ. dr. Viorel Jinga, a anunţat, duminică, intenţia Universităţii de a prelua de la Ministerul Sănătăţii activitatea de repartizare a rezidenţilor pe diferite stagii, întrucât Legea 199/2023 prevede organizarea unei direcţii pentru învăţământul post-universitar. Rectorul UMFCD şi-a exprimat speranţa ca, de anul următor, să fie introdusă şi înscrierea online a candidaţilor pentru concursul de intrare în Rezidenţiat.
„De asemenea, o să încercăm, la nivelul Ministerul Sănătăţii, să flexibilizăm activitatea de recunoaştere a diplomelor în străinătate, a celor care sunt specializaţi acolo, pentru a atrage cât mai mulţi colegi din străinătate. Se pare că este un trend de a se reîntoarce cei care au lucrat în străinătate în spitalele noastre, din diferite motive: sociale, economice şi familiale. Dar, pentru aceasta este bine ca la Ministerul Sănătăţii să fie mai flexibilă această modalitate de a recunoaşte şi de reintegrare a lor în ţara noastră”, a explicat prof. univ. dr. Viorel Jinga.
Rectorul UMFCD a afirmat că, în ultimii trei ani, 2.234 de rezidenţi şi-au schimbat specialitatea.
„Mi se pare un număr mare, probabil că nici noi, la nivelul Universităților, nu facem o orientare profesională foarte bună. De asemenea, am luat decizia ca la nivelul fiecărei clinici, pentru fiecare disciplină, sî existe un cerc al studenţilor, astfel încât cei interesaţi de o anumită specialitate să poată să vină, să înţeleagă în ce constă acea specialitate, pentru a nu mai exista schimbare de specialitate în timpul Rezidențiatului”, a afirmat prof. univ. dr. Viorel Jinga.
„Dintre specialităţile către care s-au îndreptat este şi medicina de familie, pe locul doi, cu 234 de rezidenţi, care au schimbat specialitatea. Deci, e foarte bine că în acest an a crescut numărul de locuri la medicină de familie, pentru că ei şi-au dat seama că este, poate, mai benefic pentru ei să plece de la o specialitate clinică la medicină de familie”, a adăugat rectorul UMFCD.
În ultimii trei ani, pe primele locuri în ceea ce priveşte specializările cele mai alese de candidați s-au situat dermatologia, psihiatria, imagistica şi endocrinologia.
În acest an, în centrul universitar Bucureşti, susţin concursul de intrare Rezidenţiat 3.775 de canidați: 2.077 în domeniul Medicină (reprezentând 36% din totalul celor înscrişi la nivel naţional); 945 de candidaţi la domeniul Stomatologie (40,5% din totalul celor înscrişi la nivel naţional), 753 pentru domeniul Farmacie (35%).