Programul de guvernare prevede creșterea finanțării publice pentru sănătate până la cel puțin 0,5% din PIB anual, în scopul apropierii de media UE și finanțării corespunzătoare a sectorului sanitar. De asemenea sunt prevăzute implementarea bugetării multianuale în sectorul sanitar, asigurarea unui grad ridicat de absorbție al fondurilor europene dedicate domeniului sănătății în perioada 2021-2027 și valorificarea acestei oportunități ca o sursă suplimentară de finanțare a sistemului de sănătate din România, precum și introducerea de criterii de performanță și sisteme de monitorizare privind utilizarea bugetului alocat sănătății.
Totodată, potrivit documentului citat, sunt cuprinse investiții de 2,4 miliarde de Euro din fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență pentru sporirea accesului la servicii de sănătate pentru dezvoltarea componentei de asistență medicală ambulatorie și îmbunătățirea calității asistenței medicale, precum și modernizarea infrastructurii de sănătate. Asigurarea dotării standardizate a centrelor medicale comunitare și a cabinetelor de medicină de familie în funcție de necesități și disponibilitatea resursei umane calificate.
Programul de guvernare prevede investiții în sănătate de 2,8 miliarde de Euro din fonduri europene prin Programul Operațional Sanatate pentru:
- construirea spitalelor regionale (Cluj, Craiova, Iași) și alte infrastructuri spitalicești noi cu impact teritorial major
- investiții în dotări pentru îmbunătățirea serviciilor de sănătate din spitale
- creșterea calității serviciilor de asistență medicală primară și comunitară (centre medicale comunitare), a serviciilor oferite în regim ambulatoriu (ambulatorii de specialitate), servicii de
- reabilitare, paliaţie şi îngrijiri pe termen lung, adaptate fenomenului de îmbătrânire a populației şi nevoilor de servicii de sănătate
- digitalizarea sistemului medical
Totodată, este prevăzută finanțarea corespunzătoare a medicinei de familie, cu o creștere anuală de minimum 0,5% din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate: încurajarea plăților pentru un pachet de servicii preventive oferite de rețeaua de medicină de femilie, inclusiv pentru detecția precoce a bolilor cronice și monitorizarea activă a pacienților.
Se are în vedere dezvoltarea asigurărilor complementare voluntare de sănătate, prin creșterea ponderii fondurilor private, care să co-finanțeze servicii medicale:
- crearea unui cadru legislativ pentru încurajarea și creşterea deductibilităţii fiscale pentru asigurările complementare de sănătate
- dezbaterea publică a oportunitatea introducerii concurenței în administrarea asigurării obligatorii de bază
- deschiderea către mai multe tipuri de asigurări de sănătate și asiguratori privați
- menținerea rolului statului de reglementator, finanțator și ofertant de servicii de asigurare prin CNAS/ casele județene de asigurări de sănătate
Programul prevede și accesarea de fonduri europene pentru sănătate din programele centralizate gestionate de Comisia Europeană EU4Helath, Digital Europe și Horizon Europe, precum și investiții în infrastructura de sănătate prin programe de finanțare ale autorităților locale.
De asemenea, este prevăzută stimularea investițiilor în cercetare şi inovație în medicină prin:
- Deschiderea de apeluri pentru proiecte naționale de țară, în domeniul cercetării medicale
- Crearea unui fond de inovație în sănătate
- Stimularea procedurilor privind studiile cercetării clinice, ca alternativă de acces la terapii inovative; încurajarea înființării de centre de studii clinice pe lângă Spitalele Județene, în colaborare cu Universitățile/ facultățile de medicină
- Optimizarea și stimularea aprobării studiilor clinice și de cercetare la nivelul Agenţiei Naţionale a Medicamentelor şi Dispozitivelor Medicale din România
- Simplificarea procedurilor de achiziție pentru obținerea materialelor și echipamentelor necesare activității de cercetare, prin modificarea corespunzătoare a cadrului legislativ
- Încurajarea întoarcerii în țară a cercetătorilor români ce activează în instituții din străinătate prin granturi de excelență
Programul de guvernare prevede și sprijinirea dezvoltării turismului medical și de wellness din România (ape termale și minerale/ curative, balneologie, centre de recuperare etc.)