Peste un sfert dintre elevii de clasa a V-a din Ploiești au fost identificați cu risc de dezvoltare a diabetului zaharat de tip 2, arată rezultatele programului „înCerc copiii de clasa a V-a”, lansat în septembrie 2017 în municipiul Ploiești de Asociația Medicover, cu sprijinul Medicover și Synevo România.
În total, au fost evaluați 1.343 copii din cei 1.598 câți sunt înscriși în clasa a V-a la Ploiești. Dintre aceștia 405 au risc de dezvoltare a diabetului zaharat de tip 2. Datele cercetării arată că printre elevii examinați s-au regăsit 186 (13,9%) supraponderali și respectiv 278 (20,7%) copii cu obezitate de diferite grade. De asemenea, 353 (26,3%) dintre elevii evaluați aveau tensiune arterială crescută la momentul analizei.
În privința testului de capacitate fizică demarat pentru 1.269 de elevi, s-a constatat capacitate fizică suficientă la numai 291 (22,9%) de elevi. 530 din elevii evaluați (42,1%) aveau capacitate fizică slabă, iar 129 (10,1%) foarte slabă. Întreruperea testului de capacitate fizică a fost necesară în 161 de cazuri (12,6%).
Mai mult, municipiul Ploiești și județul Prahova se află în zona cu cea mai mare prevalență a diabetului zaharat din România, conform rezultatelor studiului PREDATORR din 2014. Prof.dr. Maria Moța, una din coordonatoarele studiului PREDATORR arată că obezitatea este una din cauzele principale care duce la diabetul zaharat de tip II la copii. „Până nu demult, la copii apărea cu frecvență relativ mică diabetul zaharat de tip I sau insulinodependent. În ultima perioadă, datorită dezvoltării epidemice a supraponderii și a obezității, începe să apară tot mai des diabetul zaharat de tip II, o formă specială de diabet care până acum era diabetul bunicilor, apoi al părinților. Și chiar în ultimii ani, vârsta a coborât la copii. Diabetul zaharat de tip II nu este un diabet obișnuit la copil. Sunt țări care descriu un procentaj de aproape 50% din copiii cu diabet ca având diabet zaharat de tip II. În România a început să apară, dar sigur ordinea aceasta este: pe măsură ce crește obezitatea, crește și procentajul de diabet zaharat de tip II la copil”, a spus prof. dr. Maria Moța.
Programul „înCerc” își propune să evalueze gratuit și non-invaziv elevii claselor a V-a (10–11 ani) din unitățile de învățământ din Ploiești. Din septembrie 2018, programul va fi extins în municipiul Cluj-Napoca, unde s-au semnat protocoale și cu majoritatea unităților de învățământ ce au elevi de clasa a V-a.