Primăria capitalei anunță derularea unui program pentru testarea gratuită a elevilor și profesorilor din București.
Capacitatea de testare în cadrul programului este de 5.000 de teste RT-PCR pe zi, iar de el pot beneficia 250.000 de elevi și 24.000 de profesori și personal auxiliar din unitățile de învățământ privat sau de stat, a anunțat Primăria într-un comunicat de presă.
„Invit toate cadrele didactice și personalul auxiliar din unitățile de învățământ din ciclul preșcolar, primar, gimnazial și liceal din București să se înscrie în programul derulat de Primaria Capitalei, pentru a se testa, gratuit, cu aparate Real Time PCR! Aplicația unde se pot face înscrierile online este https://testamcovid.assmb.ro, pagina de Internet dedicată proiectului ‘Testăm pentru a salva economia și locurile de muncă’. În întreaga Europa se testează masiv elevii și cadrele didactice, astfel încât școlile să fie sigure, iar cei mici, profesorii lor precum și cei de acasă să fie în siguranță!”, a declarat primarul Gabriela Firea.
Potrivit ei, capacitatea de testare este de 5.000 de teste RT-PCR pe zi.
„Din dorința de a-i ajuta pe copii și pe profesori, am pus la punct această aplicație online, https://testamcovid.assmb.ro, care se poate accesa foarte simplu, sunt solicitate puține documente, totul este interactiv și oricine va avea nevoie de testare va fi programat chiar a doua zi”, a spus directorul medical al ASSMB, Turkes Ablachim.
„Este foarte important ca beneficiarii acestui proiect să afle, în primul rând, că au această posibilitate, de a se testa gratuit. Am trimis în acest sens o adresă către Inspectoratul General al Municipiului București, colaborăm cu primăriile de sector și am operaționalizat un call center, cu următoarele numere de telefon: 0759.030.871, 0759.030.881, 0759.030.882”, a anunțat directorul general al ASSMB, Vasile Apostol.
Primăria Capitalei, prin ASSMB, testează, prin proiectul „Școli Sănătoase în București”, și elevii care au simptome de infecție respiratorie. Acțiunea vizează preșcolarii, elevii din scoli și licee, publice sau private, cărora, în urma triajului observațional și a evaluării stării de sănătate, realizată de către personalul medical, nu le este indicată participarea la cursuri și sunt necesare investigații suplimentare. Părintele sau reprezentatul legal al elevului poate solicita apoi, în mod voluntar, înscrierea elevului în proiect, pentru testarea RT-PCR, apelând telefonic la numerele de call center ale ASSMB.