Ministerul Sănătății a publicat în transparență decizională un proiect de ordin pentru modificarea Nomenclatorului de specialități medicale, medico-dentare și farmaceutice pentru rețeaua de asistență medicală. Conform proiectului, specialitatea Chirurgie orală și maxilo-facială ar urma să figureze numai la domeniul Medicină, începând cu sesiunea noiembrie 2019 a concursului de rezidențiat.
Totodată, candidații care obțin punctajul necesar pentru a opta pentru Chirurgie OMF trebuie să dețină la momentul alegerii locului/postului de rezident atât diploma de licență de doctor-medic, cât și diploma de licență de medic dentist/doctor-medic stomatolog. Pentru rezidenții aflați în pregătire, se menține obligația ca până la susținerea examenului de medic specialist Chirurgie OMF să obțină cea de a doua licență (de doctor-medic sau medic dentist/doctor-medic stomatolog, după caz).
Proiectul de modificare a Ord. m. s. nr. 1.509/2018 a fost elaborat după ce, la 6 februarie 2019, Ministerul Educației Naționale a transmis către Ministerul Sănătății scrisoarea de punere în întârziere în cauza 20118/2303, transmisă de Comisia Europeană autorităților române. Prin aceasta, a fost declanșată, împotriva României, o nouă acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor (infringement) având ca obiect transpunerea incorectă a Directivei 2005/36/CE privind recunoașterea calificărilor profesionale, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2013/55/C.
La acest moment, specialitatea Chirurgie OMF figurează atât la domeniul Medicină, cât și la domeniul Medicină dentară.