Proiect în premieră în România: Sistem pentru transferul instantaneu al investigațiilor radiologice ale pacienților, indiferent de unitatea sanitară la care vor merge

Managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență ”Pius Brînzeu” Timișoara, asist. univ. dr. Raul Pătrașcu, a anunțat că s-a primit acordul de principiu din partea Consiliului Județean Timiș pentru finanțarea proiectului unui sistem fizic și digital care va permite transferul instantaneu și securizat al investigațiilor radiologice ale pacienților, indiferent de unitatea sanitară la care vor merge.

Potrivit asist. univ. dr. Raul Pătrașcu, un astfel de sistem ar putea intra în dotarea Spitalului Județean Timișoara începând cu sfârșitul lunii iulie și ar putea conecta spitalele din Timișoara și apoi cele din județul Timiș, în premieră națională.

Astfel, pacienții care sunt investigați într-un spital și vor avea nevoie pe viitor de consult de specialitate în altă unitate sanitară, nu vor mai trebui nici să repete analizele nici să aducă radiografii, acte sau CD-uri cu investigații tip CT sau RMN, medicul curant din unitățile partenere putând accesând direct, securizat și instantaneu aceste investigații pentru a putea lua cele mai bune decizii pentru pacient, a explicat asist. univ. dr. Raul Pătrașcu.

“Am primit zilele acestea acordul de principiu din partea Președintelui Consiliului Județean Timiș pentru finanțarea unui proiect în premieră în România, dedicat siguranței și confortului pacienților Spitalului Județean și ai celorlalte unități sanitare din județ. Concret, este vorba despre un sistem fizic și digital care va permite transferul instantaneu și securizat al investigațiilor radiologice ale pacienților indiferent de unitatea sanitară la care vor merge. Un astfel de sistem ar putea intra în dotarea Spitalului Județean Timișoara începând cu sfârșitul lunii iulie și ar putea conecta spitalele din Timișoara și apoi cele din Județul Timiș, în premieră națională. Astfel, pacienții care sunt investigați într-un spital și vor avea nevoie pe viitor de consult de specialitate în altă unitate sanitară, nu vor mai trebui nici să repete analizele nici să care după dânșii radiografii sau acte sau CD-uri cu investigații tip CT sau RMN. Medicul curant din unitățile partenere va putea accesa direct, securizat și instantaneu aceste investigații pentru a putea lua cele mai bune decizii pentru pacient.Iar veștile bune nu se termină aici, începem lucrări importante și parteneriate internaționale de prestigiu”, a anunțat managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență ”Pius Brînzeu” Timișoara,

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.