Proiect MS: Comitet intersectorial de limitare a rezistenței la antibiotice

Ministerul Sănătății

Ministerul Sănătății anunță că a elaborat un proiect de hotărâre de guvern pentru stabilirea unui comitet intersectorial de limitare a rezistenței la antibiotice. Din acest comitet ar urma să facă parte reprezentanți ai ministerelor sănătății, agriculturii și, respectiv, mediului, alături de reprezentanți din Colegiul Medicilor și din Colegiul Farmaciștilor, din Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranță Alimentară. Aceștia vor avea ca sarcină stabilirea unei strategii de acțiune pe termen lung, care să respecte conceptul „one health”. Obiectivul acestui comitet intersectorial îl va constitui monitorizarea consumului de antibiotice și a rezistenței microbiene în România.

Anunțul a fost făcut printr-un comunicat de presă emis de Ministerul Sănătății în contextul adoptării mai multor măsuri pentru îngrijirea marilor arși. România are, conform rapoartelor internaționale, probleme grave în ce privește rezistența bacteriană la antibiotice și controlul infecțiilor asociate actului medical.

Totodată, MS precizează și faptul că sistemul românesc de sănătate prevede proceduri conforme cu standardele europene în privința controlului infecțiilor nosocomiale. Pe această cale, Ministerul Sănătății anunță că va dispune controale pentru a verifica punerea în aplicare a procedurilor existente. De asemenea, în comunicatul de presă emis de MS se vorbește de o înăsprire a sancțiunilor în cazul în care procedurile de control al infecțiilor intraspitalicești nu vor fi aplicate corespunzător.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.