Proiect MS și CNAS: comisie pentru transferul în străinătate al marilor arși

Ministerul Sănătății

Ministerul Sănătății a publicat în transparență decizională un proiect de ordin pentru constituirea unei comisii care să analizeze solicitările pentru transferul în străinătate al pacienților cu arsuri grave. Proiectul de ordin este semnat de ministrul sănătății și de președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS). Capacitatea limitată de paturi la nivel național pentru pacienții arși și necesitatea asigurării în regim de urgență a tratamentului pentru pacienții cu arsuri grave impune, în unele situații, transferul în străinătate al acestor pacienți, se arată în referatul de aprobare al proiectului.

„În vederea facilitării accesului în timp util al pacienților cu arsuri la tratament, se impune constituirea unei comisii de profesioniști, respectiv medici în specialitățile chirurgie plastică, estetică şi microchirurgie reconstructivă și de anestezie și terapie intensivă care va analiza documentele medicale ale pacienților și va stabili dacă este necesar transferul în străinătate, motivând necesitatea transferului”, se precizează în referat.

Potrivit proiectului, comisia are competențe la nivel național și este formată din șase membri titulari, medici în specialitățile chirurgie plastică, estetică şi microchirurgie reconstructivă și de anestezie și terapie intensivă. Comisia se întrunește la solicitarea medicului curant al pacientului. Deciziile comisiei se iau prin consens, cu acordul a minimum trei dintre membrii acesteia, se arată în proiectul de ordin.

Decizia comisiei de transfer al pacientului la tratament în străinatate se aprobă de ministrul sănătății, care solicită Departamentului pentru Situații de Urgență asigurarea transportului autorizat. Ulterior, decizia de transfer se comunică imediat medicului curant al pacientului și celorlalte care au competențe în asigurarea transportului medical și a plății pentru tratament.

Decontarea cheltuielilor pentru pacienții cu arsuri transferați în strainătate este realizată de casele județene de asigurări de sănătate pe baza formularului S2 pentru pacienții asigurați și de către Ministerul Sănătății conform metodologiei de trimitere a unor categorii de bolnavi pentru tratament în străinătate, pentru pacienții neasigurați.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.