Proiect-pilot pentru semnalizarea deficitului de medicamente în România

Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente

ONG-ul Asociația Distribuitorilor Europeni de Medicamente (ADEM) inițiază un proiect pilot pentru semnalizarea deficitului unor medicamente. Este vorba despre o linie rapidă, cu regim de funcționare 24/7, ce include un formular postat pe site-ul asociației.

Formularul necesită doar menționarea zonei rezidențiale, a unui număr de telefon pentru feedback și medicamentul căutat, astfel încât companiile membre ADEM să poată demara procedurile de import paralel.

”Intenția noastră este de a crește accesul la anumite medicamente temporar indisponibile în România, și de a veni astfel în sprijinul nu numai al pacienților dar și al asociațiilor de pacienți, fundațiilor și medicilor”, se arată într-un comunicat al organizației.

”Un element îngrijorător însă pentru pacienți dar și pentru farmaciști și medici este procesul continuu de renunțare, al deținătorilor de autorizații de punere pe piață, la comercializarea unor medicamente în România, proces raportat de către instituțiile de specialitate. Astfel, conform datelor ANMDMR, 723 de medicamente au fost notificate cu discontinuități temporare sau permanente începand cu iunie 2016, dintre care 498 din motive comerciale și 185 din motive de fabricație, nici unul dintre acestea nefiind discontinuu din motive de siguranță, respectiv farmacovigilență sau export paralel. În perioada 2016-2019, 129 de medicamente au fost retrase definitiv de pe piața românească, pentru 83 medicamente temporar deficitare a fost reluată comercializarea în 2019 iar pentru 41 dintre acestea, este estimată o reluare a comercializării în 2020 și 2021, cu posibilitatea prelungirii discontinuității. Perioadele de discontinuitate temporară variază în acest interval între 2 luni și 3 ani, fără a exista informații referitoare la asigurarea unor stocuri suficiente pe aceste perioade”, transmite ADEM.

 

ADEM acuză Ministerul Sănătății că riscă să încalce legislația în vigoare și principiile pieței unice

 

Asociaţia Distribuitorilor Europeni de Medicamente susţine că Ministerul Sănătăţii propune interzicerea temporară a exportului paralel cu riscul încălcării principiilor Pieţei Unice şi fără respectarea legislaţiei în vigoare.

Reprezentanţii ADEM afirmă, într-un comunicat, că în cazul în care ar fi existat discontinuităţi care să pună în pericol sănătatea publică autorităţile ar fi trebuit să emită o Alertă naţională privind scăderea stocurilor de medicamente sub un nivel minim acceptat şi, implicit, o „listă temporară sub observaţie” cu produsele interzise temporar de la export, care nu se menţine decât cel mult 14 zile până la restabilirea stocurilor.

În opinia ADEM, restricţionarea comerţului intracomunitar fără o analiză detaliată bazată pe date concrete şi fără a se preciza în niciun fel care sunt motivele scăderii sau epuizării acestor stocuri de medicamente nu face parte dintre recomandările Comisiei Europene şi nici dintre prevederile Tratatului de funcţionare al UE privind libera circulaţie.

ADEM solicită reevaluarea listei de medicamente propuse pentru a fi interzise pentru şase luni de la export paralel, cu respectarea principiilor Pieţei unice europene, transmite Agerpres.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat vineri că 125 de medicamente citostatice şi 47 de imunosupresoare, necesare în tratamentul cancerelor şi în cazul persoanelor transplantate, nu vor mai putea fi distribuite în afara ţării pentru o perioadă de şase luni. Acest lucru este prevăzut într-un proiect de ordin de ministru aflat în dezbatere publică.

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.