Proiectul de lege adoptat de Camera Deputaților permite donațiile pacienților către spitale, nu către medici

Camera Deputaților a adoptat un proiect de lege care permite pacienților să facă donații doar unităților sanitare, nu angajaților, pentru a sprijini spitalele în mod legal, potrivit Agerpres. Proiectul a fost aprobat cu 283 de voturi „pentru” și 20 de abțineri.

Această inițiativă legislativă vine în urma unei dezbateri extinse și vizează eliminarea posibilității ca pacienții să ofere plăți suplimentare și donații direct angajaților spitalelor. În schimb, pacienții vor putea să facă donații doar unităților sanitare, nu și personalului medical sau altor angajați ai acestora.

„Pacientul poate face donații unității sanitare unde a fost îngrijit, cu respectarea dispozițiilor legale în materie”, se precizează în textul proiectului de lege adoptat.

Potrivit expunerii de motive a proiectului, în România, oferirea unui cadou medicului este un gest frecvent întâlnit, dar care ridică dileme legale legate de recunoștința pacientului și implicațiile penale ale unui astfel de comportament. În acest context, inițiatorii au subliniat că cadrul legislativ existent nu oferă o soluție clară pentru această practică, iar propunerea vine să adreseze acest aspect.

„Dincolo de aspectele menționate, nu ne dorim completa anulare a dreptului la recunoștință al pacientului. El poate fi veridic în anumite situații, motiv pentru care susținem ca acesta să se manifeste doar prin donațiile transmise către unitatea medicală în care pacientul a fost îngrijit, nu și către medici sau alți angajați ai centrelor sanitare”, au explicat inițiatorii.

Deputatul USR Emanuel Ungureanu, unul dintre susținătorii proiectului, a subliniat că prin această lege nu se urmărește legalizarea șpăgii. „Pacienții trebuie învățați de medici că un cuvânt de mulțumire și o rugăciune sunt suficiente. Medicii sunt cei responsabili să le spună pacienților care vor să sprijine un spital ca formă de recunoștință pentru actul medical de calitate de care au beneficiat că acest lucru se poate face doar printr-o donație legală către unitatea sanitară. Orice altă formă de recunoștință din partea pacienților față de medici sau alți angajați ai spitalului sunt interzise prin lege”, a afirmat Ungureanu după votul din plen.

Proiectul de lege a fost respins anterior de Senat, iar Camera Deputaților este for decizional în acest caz.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.