Articol realizat cu Conf. dr. Diana Loreta Păun Consilier de Stat, Departamentul Sănătate Publică din cadrul Administraţiei Prezidenţiale
Un sistem de sănătate eficient este un sistem în care profilaxia și educația pentru sănătate sunt bine dezvoltate și funcționează la parametri optimi. În România, la ora actuală, situația nu este tocmai cea mai favorabilă în ceea ce privește educația pentru sănătate și promovarea sănătății, iar dovadă stă și ediţia 2016 a Euro Health Consumer Index, raportul care compară sistemele de sănătate din 35 de țări europene.
Concluziile acestui studiu sunt alarmante pentru România, care a obținut un punctaj de 497 de puncte din 1000 posibile, față de 527 în 2015, situându-se, astfel, pe ultima poziţie din clasament. Cele mai slabe rezultate au fost înregistrate chiar pe aria prevenției, cu 6 din 7 indicatori pe zona „roşie”, adică cea mai defavorabilă. Aceste rezultate demonstrează că, în ciuda tuturor eforturilor făcute anul trecut, România este codaşă la ora actuală la capitolul educaţie pentru sănătate şi promovarea sănătăţii.
Educaţia pentru sănătate trebuie să înceapă din copilărie şi continuată în şcoli. În anul şcolar 2014- 2015, din totalul populaţiei şcolare, doar 6% a beneficiat de cursuri de educaţie pentru sănătate
Educaţia pentru sănătate, înţelegerea şi conştientizarea importanţei prevenţiei trebuie să pornească din copilărie, de la cele mai fragede vârste. Iar acest aspect este specificat şi în Programul Prezidenţial. Adoptarea unor comportamente şi a unui stil de viaţă sănătos pot avea, pe termen lung, un impact favorabil asupra îmbunătăţirii stării de sănătate şi creşterii speranţei de viaţă. Aceasta, cu atât mai mult cu cât dintre cele patru categorii de factori determinanţi ai sănătăţii – genetica, stilul de viaţă, sistemul de sănătate şi factorii de mediu -, stilul de viaţă are ponderea cea mai mare, de 51%. De altfel, stilul de viaţă este şi factorul care poate fi cel mai uşor de controlat şi de aceea trebuie acţionat într-un mod eficient în acest sens.
Educaţia pentru sănătate trebuie să înceapă în familie şi să continue în grădiniţe, în şcoli şi în comunitate. În anul 2004 disciplina „Educaţie pentru Sănătate” a devenit, prin Ordinul 4496/ 2004 al Ministerului Educaţiei, disciplină opţională la nivelul şcolilor. Aşadar, disciplina a fost inclusă în curriculum la decizia unităţilor de învăţământ. Materia este predată în şcoli, conform acestui Ordin, de profesorii de biologie sau de învăţători, în funcţie de vârsta copilului, în urma unui program de formare dedicat şi deja elaborat. Cu toate acestea, această educație nu se realizează sistematic, unitar, în anul şcolar 2014-2015, din totalul populaţiei şcolare, doar 6% beneficiind de astfel de cursuri.
Medicina şcolară, un capitol deficitar
Trebuie avut în vedere că acei copii care conștientizează de mici importanța unei alimentații sănătoase, a activității fizice, a igienei personale, a evitării obiceiurilor nocive pentru sănătate, nu doar că vor adopta aceste comportamente, dar vor deveni și ambasadori ai stilului de viață sănătos, în rândul familiei și apropiaților. Putem face, astfel, prevenţie şi o putem promova.
În centrul unui asemenea demers de amploare, care își propune îmbunătățirea educației pentru sănătate, trebuie să se poziționeze comunicarea și informarea corectă. Funcționarea unei rețele puternice de specialiști în acest domeniu este deosebit de importantă pentru sustenabilitatea demersului, medicul sau asistentul medical fiind cel mai în măsură să transmită informații corecte și potrivite fiecărei vârste. Iar în România, medicina școlară a avut enorm de suferit în ultimii ani.
În acest sens, redefinirea și clarificarea rolului medicilor și asistenților școlari, a atribuțiilor și responsabilităților, precum și recalcularea normelor ar fi niște măsuri ce ar trebui adoptate, conform concluziilor unei dezbateri, „Educație pentru Sănătate”, organizate la Administrația Prezidențială prin Departamentul Educație și Cercetare și Departamentul Sănătate Publică.
Avem nevoie de o abordare integrată, pentru a putea vedea, peste ani, rezultatele concrete ale programelor de prevenţie propuse astăzi
Pentru a îndeplini criteriile corectitudinii şi complexităţii, informaţiile legate de sănătate trebuie să provină de la specialişti, de la persoane abilitate în domeniu. În vederea realizării acestui demers este necesară îndeplinirea a două condiţii: în primul rând, un angajament solid în vederea asigurării continuităţii şi a punerii în practică a programelor şcolare, deja existente, iar în al doilea rând, o abordare multisectorială prin colaborarea tuturor actorilor din sistem, de la instituţiile publice cu responsabilitate în creionarea şi implementarea politicilor de sănătate la educator, învăţător, medic şi asistent medical, consilier şcolar şi medic de familie, cu rol de transmiţători ai informaţiei şi promotori ai prevenţiei, până la părinţi.
Din păcate, însă, astăzi, în România, prevenţia este deficitară. Şi dacă e să apelăm din nou la ultima ediţie a Euro Health Consumer Index, observăm că România se poziţionează pe ultimele locuri şi la indicatori precum mortalitatea infantilă, rata avorturilor, infecţiile MRSA, operaţiile de cataractă, acoperirea vaccinală şi consumul de antibiotice. Rezultatele slabe la aceşti indicatori sunt asociate atât cu o lipsă a educaţiei pentru sănătate în rândul populaţiei, cât şi cu deficienţele binecunoscute ale sistemului medical: deficit de medici, piramida inversată a serviciilor medicale, corupţie şi infrastructură deficitară.
Pe de altă parte, pe lângă strategiile şi planurile pe care le avem la nivel naţional, pe lângă exemplele de bune practici existente la nivel internaţional, avem nevoie şi de o abordare integrată, adică de sinergia tuturor actorilor din sistem. În acest mod vom putea vedea peste ani rezultatele concrete ale acestor programe de prevenţie propuse în prezent.
Nu trebuie uitat că fiecare dintre actorii implicaţi are rolul lui bine precizat în promovarea stilului de viaţă sănătos şi a unor comportamente care, până la urmă, sunt benefice întregii populaţii. Fiecare e o verigă esenţială, de a cărui robusteţe depinde robusteţea întregului lanţ. Dacă una dintre aceste verigi cedează, fie că e vorba de medicul de familie, fie că e vorba de asistentul medical, de şcoală, de părinţi, de media, tot lanţul are de suferit.
Campaniile de informare, o soluție în promovarea sănătăţii
Proiectele şi campaniile de informare, atât ale instituţiilor publice, cât şi cele derulate de mediul privat şi de organizaţiile non-guvernamentale, trebuie orientate cu precădere către grupurile defavorizate şi la risc, unde accesul la educaţie şi la informaţie este limitat.
Avem astfel de campanii organizate în România şi sunt construite şi articulate cu profesionalism. Însă, problema rezidă din faptul că acestea sunt extrem de fragmentate. Lipseşte continuitatea şi lipseşte evaluarea impactului. Din punct de vedere metodologic orice campanie de promovare a sănătăţii ar trebui să fie urmată de o analiză a impactului pe care aceasta l-a avut în cadrul grupului ţintă. Fiecare campanie ar trebui să plece de la o evaluare, de la o analiză a nevoilor, dar şi a ceea ce s-a făcut anterior pe această direcţie. De asemenea, o altă condiţie este aceea a furnizării de informaţii bazate pe dovezi, de la specialiştii din domeniu. Aceste lucruri sunt de îmbunătăţit, dar cred că am început deja să facem paşi importanţi. Ca un exemplu, în ideea de maturizare a unor concepte de informare şi educare, ar fi campaniile adresate persoanelor cu diabet zaharat şi asistenţilor medicali, care trebuie să ştie, la rândul lor, să educe pacientul şi să îl facă să îşi înţeleagă boala.
Făcând apel la experienţa mea de practician, pot spune că pacienţii diabetici sunt cei mai conştiincioşi pacienţi. Ei se informează asupra riscurilor bolii, le conştientizează, se educă şi pot la rândul lor să transmită corect informaţia pe baza şi a propriei experienţe a bolii, dar şi a training-urilor pe care, în cadrul managementului bolii, ei le parcurg. Iar aici educatorii în diabet, pe lângă medicul de familie şi medicul specialist, au un rol esenţial.
Legat de educație pentru sănătate, putem lua exemplul Asociației Române de Educație în Diabet. Educatorii în diabet învață persoana cu diabet să-și controleze afecțiunea, dar desfășoară și acțiuni de conștientizare a problematicii diabetului zaharat la nivelul societății. Educația pentru sănătate trebuie să acționeze la toate nivelurile și trebuie să ne implicăm activ cu toții, pentru a îmbunătăți și a devolta acest deziderat.
Prevenţia trebuie să fie o prioritate în orice sistem de sănătate
Promovarea politicilor de sănătate cu accent pe prevenţie trebuie să fie prioritatea oricărui sistem de sănătate şi cu atât mai mult a celui românesc. Ştim că în societatea modernă cele mai multe boli netransmisibile pot fi prevenite, pot fi evitate prin prevenţie. În această direcţie, preocuparea actuală este aceea de a avea sisteme de sănătate sustenabile. Însă acest lucru nu poate fi făcut decât prioritizând prevenţia, care se va reflecta într-o îmbunătăţire a calităţii vieţii şi a bunăstării întregii societăţi, precum şi în costuri mai mici pentru sistemul de sănătate.
Referitor la costuri, finanţarea prin proiecte europene ar putea fi o soluţie pentru sistemul medical românesc. Atât în exerciţiul financiar precedent, 2007-2014, cât şi în cel curent, au existat şi există fonduri pe care ţara noastră le poate accesa şi care vizează, printre altele, prevenţia şi promovarea sănătăţii. Problema nu este cea a oportunităţii, ci aceea a rezultatului. Incertitudinea asupra cadrului de reglementare şi a resurselor disponibile, materiale şi umane, reprezintă un cost în sine pentru actorii din sistem, ceea ce justifică uneori reticenţa implicării şi rata destul de redusă de absorbţie a fondurilor. Avem nevoie de un sector public performant, dar şi de un management profesionist şi transparent. Avem nevoie de reducerea birocraţiei, care este duşmanul numărul unu al accesării fondurilor europene şi al fragmentării care există, tocmai pentru a atinge masa critică necesară performanţei. Potenţialul intelectual există, avem nevoie însă de inteligeţă instituţională tocmai pentru a valorifica corespunzător resursa umană.
