Fundația Albert and Mary Lasker a anunțat la 11 septembrie câștigătorii premiilor Lasker, premii de top în domeniul biomedical, cu un cuantum de 250.000 de dolari pentru fiecare categorie. Festivitatea de decernare a premiilor va avea loc vineri, 21 septembrie, la New York.
Fundația își propune astfel recunoașterea meritelor celor care și-au dedicat viața cercetării în domeniul sănătății, arată Claire Pomeroy, președinta fundației, menționând că descoperirile acestora au depins de suportul și finanțarea continue din partea societății. Prin recunoașterea excelenței în cercetare, Fundația Albert and Mary Lasker oferă, de 73 de ani, sprijinul necesar continuării inovațiilor în domeniul sănătății, stimulează cercetarea și promovează colaborarea științifică în domeniul medical, crescând în același timp conștientizarea necesității de finanțare în domeniul științific. De-a lungul timpului, 87 de laureați ai premiilor Lasker au câștigat și premiul Nobel.
Histonele influențează expresia genică
Premiul Albert Lasker pentru cercetare medicală fundamentală a fost acordat lui David Allis (Universitatea Rockefeller) și Michael Grunstein (Universitatea California), pentru descoperirea modului în care expresia genelor este influențată de modificările chimice ale histonelor (proteine ce împachetează ADN-ul în cromozomi).
Michael Grunstein a fost primul care a arătat, pe culturile de drojdie, cum împachetarea cu histone influențează expresia genică. Tot el a arătat și că prezența unui grup acetil în anumite locuri din histone activează sau dezactivează genele.
David Allis a arătat cum un coactivator genetic poate adăuga grupuri acetil histonelor, element esențial pentru expresivitatea genică, ambii cercetători punând bazele înțelegerii modului în care erorile în modificarea histonelor contribuie la dezvoltarea unor afecțiuni, printre care și neoplaziile.
Cel mai folosit anestezic intravenos
John B. Glen (fost cercetător la AstraZeneca și medic veterinar) a primit premiul pentru cercetare medicală clinică Lasker – De Bakey, pentru descoperirea propofolului, cel mai folosit agent pentru inducția anestezică, care are o acțiune foarte rapidă și efecte reziduale minime.
Descoperirea propofolului este una importantă în contextul țintirii unei anestezii de o calitate înaltă și cu cât mai puține efecte averse după trezire, obiectiv greu de îndeplinit cu folosirea celorlalte anestezice intravenoase. În plus, în cazul unor afecțiuni care contraindică administrarea anestezicelor inhalatorii pentru menținerea anesteziei (de exemplu, contraindicația administrării sevofluranului în insuficiența hepatică sau în trauma craniană), propofolul poate fi folosit cu succes în cadrul anesteziei intravenoase totale, cu controlul nivelului seric obținut.
Ținta cercetării în privința propofolului a fost descoperirea unui agent de inducție anestezică similar cu tiopentalul, dar care să se metabolizeze mai repede, oferind posibilitatea de administrare repetată fără acumularea unor efecte reziduale, cum apăreau în cazul tiopentalului. În urmă cu mai bine de 45 de ani, a fost descoperită activitatea hipnotică a 2,6-dietilfenolului, dar compusul nu a fost folosit, efectele sale instalându-se într-un timp prea lung. Cu toate acestea, John B. Glen a analizat fenolii alchil-substituiți înrudiți cu 2,6-dietilfenolul, selectând propofolul dintre aceștia.
Un medicament esențial
Obținerea unei forme farmaceutice optime de administrare a întârziat apariția medicamentului final cu 13 ani, propofolul fiind o substanță uleioasă și provocând reacții anafilactice în forma pură de administrare. Abia în 1981 s-a obținut emulsia cu ulei de soia și lecitină din ou, care a făcut posibilă administrarea propofolului fără declanșarea reacției de hipersensibilitate de tip I (anafilaxie). Cu toate acestea, tocmai din cauza asocierii cu compuși din soia și ou, propofolul rămâne contraindicat în cazul pacienților cu alergie cunoscută la aceste două alimente. Studiile clinice au fost începute în 1983, iar prima utilizare a propofolului pe subiecți umani a fost în 1986. Injectomatele cu software ce calculează rata de infuzie necesară obținerii unei concentrații serice optime de propofol au făcut apoi posibilă folosirea agentului și pentru menținerea anesteziei, nu doar pentru inducție (sursa).
Propofolul a eliminat efectele adverse postanestezice întâlnite în cazul tiopentalului, oferind în același timp posibilitatea externării rapide a pacientului după operații minore. În 2016, Organizația Mondială a Sănătății a declarat propofolul medicament esențial, acesta devenind cel mai folosit anestezic intravenos pentru inducția anestezică.
Ribonucleoproteinele și mesajul genetic
Premiul special Lasker – Koshland pentru realizări deosebite în științele medicale a fost acordat cercetătoarei Joan Argetsinger Steitz, profesor de biofizică și biochimie la Universitatea Yale, pentru descoperirile în biologia ARN, susținerea cercetătorilor tineri și susținerea femeilor în lumea științifică.
Steitz a descoperit că ribonucleoproteinele au un rol esențial în splicing, pasul cheie în expresia genică, prin care celulele creează șablonul ARN pentru sinteza proteinelor. Joan Argetsinger Steitz a arătat că secțiunile interne ale precursorilor ARN mesager sunt tăiate cu ajutorul unui complex molecular format din ribonucleoproteine și sunt reconectate la capete pentru a forma mesajul genetic final. La momentul descoperirii, nimeni nu știa cum ribozomul găsește locul potrivit pentru plasarea pe lanțul ARNm. Steitz a realizat că o componentă ARN a ribozomului se cuplează cu siturile țintă de pe ARN mesager, ribozomul având nu doar rolul de cadru pentru sinteza proteinelor, ci funcționând într-o relație mult mai strânsă cu ARN mesager.
În ceea ce privește aportul cercetătoarei în societatea științifică, Steitz a condus, pentru zece ani, fundația Jane Coffin Childs Fund, prin care a oferit burse postdoctorale cercetătorilor tineri. De asemenea, a militat pentru includerea și susținerea femeilor în lumea științifică.
