Ministerul Sănătății a pus, luni, în dezbatere publică, Ordinul pentru aprobarea Protocolului naţional de practică medicală privind tratamentul intervențional al pacienților cu accident vascular cerebral acut.
Potrivit referatului de aprobare, accidentele vasculare cerebrale reprezintă una dintre cele mai importante probleme de sănătate publică din țară. Anual în România, peste 50.000 de persoane suferă un accident vascular cerebral, 85% dintre acestea fiind accidente vasculare cerebrale ischemice.
„În cadrul Acțiunii Prioritare AP – AVC acut au fost tratați în anul 2024, în România, un număr de 3161 pacienți cu AVC ischemic acut prin tromboliză intravenoasă, 1191 prin trombectomie mecanică și peste 180 de pacienți cu hemoragie subarahnoidiană anevrismală. Numărul de pacienți tratați prin tromboliză reprezintă o rată de 9.5% din totalul pacienților cu AVC ischemic acut, iar cei tratați prin trombectomie mecanică o rată de 2.95% din totalul pacienților cu AVC ischemice acute”, se arată în referatul de aprobare.
Potrivit sursei citate, protocolul naţional de practică medicală elaborat pentru tratamentul pacienților cu accident vascular cerebral acut (AVC ischemic și hemoragie subarahnoidiană) de către experții din cadrul Comisiei de Neurologie a Ministerului Sănătățiiși precum și ai Societății de Neurologie din România vine în sprijinul acțiunilor de creștere a calității îngrijirii pacientului cu AVC acut și a creșterii accesibilității cetățenilor români în mod echitabil, la metode terapeutice la standarde europene.
„Față de varianta anterioară, protocolul naţional de practică medicală transmis prin adresa nr. DGAM 394/03.02.2025 și propus spre aprobare conducerii instituției, se aliniază recomandărilor din ghidurile medicale actuale și permite tratarea unui număr mai mare de pacienți prin extinderea indicațiilor terapeutice respectiv tratarea trombolizei și trombectomiei, includerea unor pacienți la care AVC este constatat la trezirea din somn”, se menționează în referat.