Prototip de proteză de membru superior, printată 3D, realizată de Centrul de Inovație și e-Health al UMF „Carol Davila”

sursa foto: Centrul de Inovație și e-Health/Facebook

Centrul de Inovație și e-Health din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București a realizat implementarea unui prototip de proteză de membru superior, printată 3D pentru o pacientă în vârstă de 5 ani, cu o malformație congenitală a mâinii, tulburare spectru autism și tulburare hiperkinetică.

„Inovația și tehnologia au adus o schimbare semnificativă în modul în care putem ajuta pacienții cu nevoi speciale și această implementare de succes a unei proteze printate 3D demonstrează puterea și avantajele acestei tehnologii. Echipa noastră de ingineri, medicii pacientei și aparținătorii au lucrat pentru a crea acest prim design personalizat pentru proteza membrului superior. Prin utilizarea scanării 3D și printării 3D, am putut crea o proteză adaptată nevoilor pacientei noastre, cu dimensiunea și forma perfectă pentru a-i oferi mobilitate și funcționalitate”, transmite Centrul de Inovație și e-Health, pe pagina de Facebook.

Potrivit sursei citate, aceast[ inovație deschide drumul pentru viitorul tehnologiei medicale, permițând crearea de dispozitive personalizate și la un cost mai accesibil pentru pacienți.

„Urmează o perioadă de monitorizare a modului în care pacienta va utiliza proteza, iar noi ne vom concentra pe îmbunătățirea modelului. Pe parcurs vom reveni cu noi informații. (…) Suntem mândri de succesul acestui prim prototip și vom continua să ne angajăm în cercetarea și dezvoltarea de soluții inovatoare pentru a îmbunătăți viața pacienților noștri”, mai precizează sursa citată.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.