Medicul psihiatru, Gabriel Diaconu, este de părere că în contextul pandemiei de COVID-19 asistăm și la o epidemie paralelă, de tulburare de stres post-traumatic complexă (PTSDc).
Totodată, dr. Diaconu spune că ”sunt rare bolile unde răspunsul individului este cu neajutorare și neputință” și că în acest moment cuvântul cheie este ”teroare”.
”Cuvântul cheie aici este teroare. Propunerea mea este că asistăm la o epidemie paralelă, deocamdată ne-sancționată, de tulburare de stress post-traumatic complexă (PTSDc), ale cărei manifestări circumscriu fidel, și complet, toate acele elemente de ”long-COVID” nespecific descrise în literatură. Mă uimește, deocamdată, pasivitatea comunității psihiatrice la nivel mondial, dar acesta e alt subiect. Sunt foarte rare bolile care comportă un răspuns cu teroare. Mai mult, sunt rare bolile unde răspunsul individului este cu neajutorare și neputință. Triada traumatogenă pe care o rezum aici (teroare, neajutorare, neputință) este necesară, ce-i drept insuficientă, să poți formula un diagnostic de PTSDc. Manifestările, unele dintre ele, sunt eminamente psihiatrice. De la amintiri intruzive, comportamente modificate (de evitare îndeosebi), la schimbări ale dispoziției (apatie, iritabilitate, depresie francă sau anxietate cu atacuri de panciă), mai apoi răspuns neuro-vegetativ elevat persistent și tulburări psiho-somatice, PTSDc este o marcă a ”războiului sanitar” dus în ultimele peste 20 de luni. Și face altfel de ravagii”, a scris medicul pe pagina sa de Facebook.
Medicul psihiatru mai spune că ”pierderea sănătății mintale este o dramă” și trage atenția asupra faptului că este nevoie de servicii specifice care să poată întâmpina nevoile populației. De altfel, dr. Gabriel Diaconu crede că punerea psihologiei și a psihiatriei pe harta de intervenție pandemică este obligatorie.
”Pierderea sănătății mintale este o dramă. Dar și mai dramatic este când nu ai servicii calibrate să poată întâmpina nevoia oamenilor, care altfel bântuie sistemele medicale deja covârșite, în căutarea unui diagnostic. ”Găleata” long-COVID nu le face dreptate acestora, de multe ori convinși că au sechele în absența unor biomarkeri clari. PTSDc are cu totul altă linie de tratament. E nevoie uneori de medicație psihiatrică specifică. Este cert nevoie de intervenție psiho-terapeutică, uneori de durată. Și, insist, e obligatorie punerea psihologiei și a psihiatriei pe harta de intervenție pandemică, acolo unde deocamdată am fost lăsați să contemplăm lucrurile de pe margine. (…) Nu există sănătate fără sănătate mintală. E un fapt. Drept urmare orice agendă de sănătate publică, orice politici de sănătate nou implimentate vor trebui să o ia în considerare”, a mai precizat medicul psihiatru în postarea sa.
În ceea ce privește COVID-19 și urmările sale, medicul a menționat că boala COVID-19 este o afecțiune cu trei brațe: afectarea căilor respiratorii, inflamația sistemică și tulburarea coagulării.
Totodată, vorbește și despre ”light-long-COVID”.
”COVID-19 este o boală cu trei brațe. Primul braț este afectarea căilor respiratorii, respectiv pneumonia COVID. Al doilea braț este inflamația sistemică, respectiv vremelnic identificata ”furtună de citokine”, cu diverse manifestări de organ. Iar al treilea braț este tulburarea coagulării, cu favorizarea apariției micro-trombilor, și deci – previzibil – unor zone de scădere dramatică a perfuziei unor organe, deci simetric riscul să apară infarctizări. Organele țintă, predilecte pentru ele sunt, dincolo de plămânii înșiși, inima și creierul. E crucial să observi, de aici, că ravagiile formelor medio-severe lasă în urmă instabilitate. Plămânii pot rămâne cu zone de fibroză pulmonară, spre exemplu. În mod obișuit consistența plămânului este elastică. El trebuie să expansioneze în inspir, să se ”umfle” la propriu” cu aer care pătrunde în alveolele pulmonare. Alveolele sunt susținute în forma lor de un țesut elegant constituit, de consistența unui latex (deși analogia e imperfectă). Înlocuiește acel țesut cu unul similar unei cămăși vechi și vei vedea că nu poți umfla baloane prin el. Un plămân care nu se umflă devine, din punct de vedere aerifer, mort. Adică ”nu umblă aer prin el”. El continuă să fie, biologic, hrănit cu sânge, doar că nu participă la schimbul de gaze. Sunt mulți pacienți care supraviețuiesc COVID-19 dar rămân fie, funcțional, doar într-un plămân, fie cu diverse grade de insuficiență respiratorie. Unele sunt atât de grave încât necesită suport îndelungat, sau permanent, de oxigen. (…) Finalmente, și ajungem la acea pleiadă de semne și simptome ”light-long-COVID”, despre care eu propun că nu sunt cauzate de agresiunea biologică, dar mai degrabă de cea psihologică”, a mai spus medicul.
