Raed Arafat: O parte dintre oameni s-au relaxat și nu mai respectă recomandările privind distanțarea socială

O parte dintre oameni s-au relaxat și nu mai respectă recomandările privind distanțarea socială. Este semnalul de alarmă tras de secretarul de stat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.

Această situație ar putea duce la un număr mai mare de îmbolnăviri, a adăugat el.

„Există o transmitere comunitară și aceste cifre cresc, e posibil să mai crească, să existe cifre mai mari. Observ, în ultimele trei zile, că circulația a crescut și începe să fie mai intensă. Înseamnă că oamenii nu respectă recomandările”, a spus Raed Arafat într-o intervenție la un post de televiziune.

„Singurul mod prin care putem reduce transmiterea este să aplicăm recomandările și să stăm acasă”, a adăugat el.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.