Raport OMS: Lupta împotriva tuberculozei, afectată de pandemia de COVID-19, se redresează, dar rămâne departe de ţintă

Lupta globală împotriva tuberculozei (TB), grav afectată de pandemia de COVID-19, începe să se redreseze, dar este în continuare departe de ţintă, potrivit unui raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

În primii doi ani ai pandemiei de coronavirus, existau circa 4 milioane de pacienţi cu tuberculoză ”absenţi”, adică oameni care au dezvoltat tuberculoză, dar care nu erau diagnosticaţi sau trataţi. Deficitul s-a restrâns la circa 3,1 milioane în 2022, estimează raportul anual al agenţiei ONU, un nivel similar cu perioada prepandemică din 2019, informează Reuters, citată de Agerpres.

Cu toate acestea, lipsa finanţărilor şi a concentrării resurselor continuă să zădărnicească eforturile depuse pentru a încheia ceea ce a fost etichetat drept ”pandemia săracilor”. Tuberculoza, o boală infecţioasă care atacă de obicei plămânii, este atât evitabilă, cât şi vindecabilă.

În total, circa 10,6 milioane de persoane s-au îmbolnăvit de tuberculoză în 2022, un număr în creştere faţă de 10,3 milioane în 2021. Dar 7,5 milioane au fost diagnosticaţi – ceea ce înseamnă că au avut acces la tratament adecvat – , acesta fiind cel mai mare număr înregistrat de la începutul monitorizării, în 1995, potrivit OMS.

Numărul deceselor asociate tuberculozei au scăzut uşor, de la 1,4 milioane în 2021 la 1,3 milioane în 2022. Tuberculoza urmează imediat după COVID-19 în topul bolilor infecţioase cu cea mai mare mortalitate din lume, iar India, Indonezia şi Filipine sunt deosebit de afectate de tuberculoză.

Tuberculoza multidrog-rezistentă este în continuare o ameninţare importantă pentru sănătatea publică, a precizat OMS, şi doar două persoane din cinci reuşesc să obţină tratamentul de care au nevoie.

Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a spus că există speranţă după un mileniu de suferinţe, având în vedere progresele obţinute în ceea ce priveşte diagnosticele, medicamentele, precum şi apariţia primului nou vaccin creat după 100 de ani, aflat în etapa finală a studiilor clinice.

”Avem şansa de a scrie capitolul final din povestea tuberculozei”, a spus el într-o declaraţie trimisă pe e-mail.

Cu toate acestea, OMS a recunoscut că va avea ”mare nevoie de sprijin” după ce a ratat mai multe obiective în perioada 2015-2022, inclusiv legate de finanţări, rate de diagnostic şi reducerea numărului deceselor. O întâlnire ONU la nivel înalt desfăşurată în septembrie a stabilit noi obiective pentru perioada 2023-2027.

 

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.