Raportul de activitate al DSU pentru 2020: 3 milioane de intervenții ale ambulanței și 3,2 milioane de pacienți în UPU

Şeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), dr. Raed Arafat, a declarat că intervențiile de urgență din 2020 au reprezentat jumătate dintre toate intervențiile Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), concretizându-se în 8.463 de ore de zbor, peste 3 milioane de intervenții ale ambulanței, 3,2 milioane de pacienți în UPU.

“O intervenție a IGSU nu înseamnă o mașină, mersul la inundații poate însemna 300 de oameni implicați, mersul la un caz medical cu un singur pacient este tot o intervenție. Aceste cifre ascund în spatele lor un efort major și un număr major de ore de lucru care au fost implementate pe teren din toate sectoarele (…).Anul trecut s-au împlinit 30 de ani de la înființarea Serviciului Mobil de Urgență Reanimare Descarcerare, pe care colegii noștri mai mult l-au sărbătorit muncind și făcându-și datoria și uneori căzând chiar victimele SARS-CoV-2″, a declarat șeful DSU.

Secretarul de stat în MAI a spus că impactul bugetar al sectorului de urgență a fost anul trecut de 0,76% din PIB, față de 0,61% cât a fost în 2019.

” În 2019, impactul bugetar al sectorului de urgență a fost 0,61% din PIB. În 2020, în condițiile în care PIB-ul a avut o scădere de aproximativ 4 – 5%, este de 0,76% din PIB. Creșterea reală, ca și sumă, este de 15%”, a declarat dr. Raed Arafat, în cadrul prezentării Raportului de Activitate al Departamentului pentru Situații de Urgență și al instituțiilor aflate în coordonarea acestuia, aferent anului 2020.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.