Rata de incidență COVID de 6 la mia de locuitori la care școlile trec în online ar putea fi eliminată. Decizia va fi anunțată vineri

Autoritățile vor discuta posibilitatea eliminării pragului de infectare cu SARS-CoV-2 de 6 la mia de locuitori prevăzut în ordinul comun al miniștrilor Educației și Sănătății, de la care școlile dintr-o localitate trec în online, a anunțat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Ministrul a precizat că „cei din educație” își doresc să lase școlile deschise așa cum este cazul grădinițelor și creșelor, și dincolo de acest prag.

„Vom avea, pe parcursul zilei de astăzi, discțtii cu toți cei îndreptățiți să se pronunțe. Mai exact este vorba despre dorința de consolidare a unui numitor comun cu privire la modul de funcționare a școlilor. La acest moment, regula e clară – în localitățile în care se depășește la nivelul zilei de vineri pragul de infectări de 6 la mie, școlile ar urma să treacă în online, cu excepția școlilor speciale, a creșelor și grădinițelor. Sunt convins că toți cei îndreptățiți să se pronunțe vor căuta acel numitor comun din perspectiva copilului. Până vineri va trebui să anuțăm cât se poate de clar, pentru că vineri e ziua în care se decide scenariul de funcționare a școlilor, care sunt regulile, dacă ramanem pe aceleași reguli sau dacă, așa cum ne dorim cei din Educație, dacă și cei din Sănătate sunt de acord, vom putea să mentinem, pe modelul gradinitelor si scolile deschise pana la aparitia unui număr de cazuri”, a declarat Cîmpeanu, în cadrul unei conferințe pe tema vaccinării.

Totodată, ministrul a declarat că are „toate disponibilitatea” să semneze modificarea ordinului comun în acest sens. Decizia ar urma să fie luată până vineri.

„Voi susține (această modificare – n.r.) în paralel cu amplificarea procesului de testare”, a mai spus Cîmpeanu.

Potrivit unui astfel de scenariu, elevii ar putea să rămână fizic la școală chiar dacă rata de incidența trece de 6 la mie. Astfel, copiii sănătoși ar putea continua să învețe în clase și doar cei care se infectează să treacă în online.

„Va trebui să ne obișnuim cu altfel de condiții, să punem în balanță mereu raportul risc gestionabil versus beneficii, sau pe de altă parte pierderi, să luăm cele mai bune decizii privind vaccinarea”, a mai spus ministrul Educației.

Prezent la conferință, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID, medicul militar Valeriu Gheorghiță, a declarat că se poate lua în considerare această modificare în sensul „decuplării de pragul de 6 la mie” și „să existe o monitorizare foarte riguroasă a respectării regulilor sanitare și de identificare a cazurilor pozitive. Să se închidă acele clase și școli unde există cazuri. Ne aflăm într-o altă perioadă a pandemiei, avem la dispoziție testarea, avem la dispoziție vaccinarea”.

Ce prevede legislația actuală

În prezent, potrivit ordinului comun Ministerul Educației – Ministerul Sănătății, trecerea școlilor de la ore cu prezență fizică la ore online se face începând cu ziua de luni, în baza ratei de infectare stabilite în ziua de vineri anterioară. Pragul este de 6 la mia locuitori.

Grădinițele și creșele rămân deschise și la rata de infectare de peste 6 la mia de locuitori, până la intrarea în carantină.

Scenariile de funcționare a școlilor

Scenariul 1 – Incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori:

  • Participarea zilnică cu prezență fizică a tuturor antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.

Scenariul 2 – Incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 6/1.000 de locuitori până la instituirea stării de carantină la nivelul localității:

  • a) Participarea zilnică cu prezență fizică în unitățile de învățământ a tuturor antepreșcolarilor, preșcolarilor și a elevilor din învățământul special, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție;
  •  b) Participarea zilnică, în sistem on-line, a tuturor elevilor, cu excepția celor din învățământul special.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.