Rata de vaccinare anti-COVID-19 a angajaților din sănătate în regiunea București-Ilfov, 71,28%

Regiunea București-Ilfov înregistrează cea mai mare rată de vaccinare împotriva noului coronavirus a angajaților din Sănătate, potrivit primei evaluări reale a vaccinării împotriva COVID-19 în Sănătate, informează Federația Sanitas din România.

De altfel, analiza pe regiuni de dezvoltare evidențiază diferențe semnificative.

Rata cea mai mare de vaccinare în Sănătate se înregistrează în București – Ilfov (71,28%), iar cea mai mică în Regiunea Nord-Est, respectiv în județele Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui.

În această regiune, mai mult de jumătate dintre angajații din spitalele publice au ales să nu se vaccineze (50,31%), deși nu au fost infectați cu SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile și nici nu au declarat să aibă contraindicații medicale.

În toate celelalte regiuni, rata de vaccinare în rândul personalului din spitalele publice este de peste 52%.

”Constatăm că și în rândul angajaților din Sănătate se păstrează aceeași tendință de evoluție a ratei de vaccinare ca și la nivel național, unde cea mai mare rată de vaccinare se înregistrează în Regiunea București-Ilfov, iar cea mai mică în județele din Regiunea Nord-Est”, se arată în informarea Federației Sanitas.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.