Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice organizează în perioada 4-7 septembrie cel de-al 48-lea Congres Național. După doi ani în care evenimentul științific și-a deschis porțile virtual pentru miile de participanți înscriși și a reușit să depășească bariere, atât legate de contextul epidemiologic, cât și de loc, reunind medici din mai multe țări și chiar de pe mai multe continente, ediția din acest an a Congresului se desfășoară cu prezență fizică.
Record de medici înscriși la cel de-al 48-lea Congres Național al SRDNBM
Ediția din acest an a Congresului Național al SRDNBM a înregistrat un inters crescut din partea participanților. Duminică, în prima zi a evenimentului științific, aproape 700 de medici s-au înscris pentru a participa fizic la lucrările Congresului.
Conceptul din acest an al Congresului Național al Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice este ”Din nou împreună, împreună cu dumneavoastă”.
Ediția din acest an a Congresului Național al Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice aduce o nouă viziune a programului științific, care îmbină ultimele noutăți în managementul clinic al acestei afecțiuni cu cercetarea științifică, un element-cheie în progresul și inovația în diabetul zaharat.
Astfel, pe parcursul celor patru zile de Congres, manifestare științifică reunește, în calitate de speakeri, reputați experți din România și de pe plan internațional, din domeniul diabetologiei și al specialităților conexe, alături de tineri medici cu rezultate de excepție.
Printre temele abordate în cadrul celui de-al 48-lea Congres Național al Societății Române de Diabet, Nutriție și Bolo Metabolice se numără:
- Viitorul în diabetul zaharat
- Importanța senzorilor de monitorizare continuă a glicemiei
- Hormonii și metabolismul glucidic
- Hiper-Uricemia – Valențe multiple dincolo de gută
- Sindromul de apnee în somn – un element al sindromului metabolic
- Evaluarea nutrițională a pacientului cu obezitate
- Obezitatea – factor de risc în boala arterială periferică
- Boala cardiovasculară atero-sclerotică la pacienții cu diabet zaharat recent versus preexistent
- Diabetul zaharat și long-COVID
- Focus pe diabetul gestațional
- Prevenția diabetului zaharat
- Modificările homeostatului glicemic în patologia tiroidiană
- Diabetul zaharat secundar din Acro-megalie – aspecte clinice și terapeutice
- Managementul modern al diabetului zaharat la pacienții cu boală cardiovasculară atero-sclerotică