Rectorul UMF București: Un număr record de candidați s-au înscris anul acesta la examenul de intrare în rezidențiat

Anul acesta s-a înscris un număr record de participanți la concursul de rezidențiat din acest ani – aproape 9.000 – în cele trei domenii: medicină, medicină dentară și farmacie. Este anunțul făcut de rectorul Universității de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București, acad. dr. Ioanel Sinescu.

Este vorba de absolvenții facultăților de medicină, medicină dentară și farmacie din acest an, dar și ”mulți absolvenți din promoțiile anterioare”, potrivit lui.

”Conform metodologiei, până în momentul de față, totul se desfășoară absolut normal și ne dorim ca tot concursul, până la sfârșit, cu rezultate și cu repartiție, să aibă aceeași caracteristică, de normalitate”, a adăugat el.

Acad. dr. Sinescu a salutat inițiativa Ministerului Sănătății de a suplimenta numărul de locuri la rezidențiat, în funcție de câți promovează examenul.

„Eu cred că este o inițiativă foarte bună. Această țară are un deficit major de medici în diverse specialități, în diverse spitale, în deficite centre și de farmaciști. Atunci, acoperirea necesarului respectiv se face prin mărirea numărului de medici care se specializează în specialitățile deficitare și vor fi specializați în centrele în care sunt mai puțini. Oricum sunt foarte multe locuri libere, în toate specialitățile, așa încât este o inițiativă pozitivă, cu nădejdea faptului că, pe de o parte, candidații la rezidențiat vor reuși să obțină minimul 60% din punctajul maximal. Deci, cu alte cuvinte, să fie declarați că au luat rezidențiatul și apoi să aleagă specialitatea pe care și-o doresc, cu corespondență cu ceea ce Ministerul Sănătății a scos ca locuri în plus și va scoate ca locuri în plus și se va adapta numărului de viitori rezidenți care vor rezulta din acest concurs”, a declarat rectorul UMF București.

”În principiu cred că Ministerul Sănătății va avea în acest an în plus, față de ceea ce s-a anunțat inițial – este o estimare proprie (…) – cel puțin 1.000 – 1.500 de locuri în plus. Ceea ce nu este deloc puțin pentru un singur an, față de  planificarea inițială, a adăugat el.

În această sesiune au depus dosarele pentru participare la concurs un număr de 8 876 candidați (6283 pentru medicină, 1740 pentru medicină dentară, 853 pentru farmacie).

Aceștia candidează pe un număr de 4.710 locuri și posturi pe cele 3 domenii de pregătire (3960 locuri și posturi la domeniul medicină, 398 medicină dentară și 256 farmacie și 96 locuri pentru ministerele cu rețea sanitară proprie – MApN, Ministerul Justiției și MAI).

În perioada 17-19 decembrie 2019 se va face alegerea posturilor/locurilor de candidați în funcție de punctajul obținut.

Între 6-14 ianuarie 2020, viitorii rezidenți vor semna contractele individuale de muncă cu unitățile sanitare, iar între 14-16 ianuarie se va face repartiția pe clinici de pregătire.

Încadrarea în unitățile medicale ca rezidenți este prevăzută în 1 februarie 2020.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.