Coronavirus: Regiuni italiene au început testări pentru descoperirea persoanelor cu anticorpi SARS-CoV-2

Unele regiuni italiene au început să realizeze masiv teste serologice pentru detectarea anticorpilor împotriva noului coronavirus în rândul populaţiei, una din măsurile prin care se speră o revenire progresivă la normalitate, deşi există încă multe îndoieli asupra acestei metode.

Regiunea Emilia Romagna începe de joia aceasta să supună acestor probe întregul personal sanitar, în total circa 100.000 de persoane într-o primă serie şi apoi încă aproximativ tot atâtea, scrie agenţia EFE citată de Agerpres.

”Securitatea lucrătorilor sanitari şi a pacienţilor trebuie să fie prioritară. Este esenţial ca personalul implicat în această urgenţă să lucreze în condiţii de protecţie maximă pentru el însuşi şi pentru pacienţi, fără să rişte să fie o sursă de infectare”, a declarat consilierul pentru politici de sănătate din Emilia-Romagna, Raffaele Donini.

El a precizat că probele serologice permit verificarea prezenţei tipului de anticorpi al unei persoane, iar acelea care vor da rezultat negativ pentru SARS-CoV-2 vor fi repetate după 15 zile.

Persoanele al căror rezultat la acest test va fi pozitiv, adică acelea care au contractat acest virus (fără să ştie sau fără să fi prezentat simptome) vor fi de asemenea supuse unui test suplimentar pentru confirmarea rezultatului.

La rândul său, preşedintele regiunii Friuli-Veneţia Giulia, Massmiliano Frediga, unde se vor efectua de asemenea astfel de probe, a declarat că deşi acestea ”încă nu sunt fiabile sută la sută” pot fi combinate cu testele obişnuite pentru detectarea noului coronavirus.

Teste de acest fel sunt efectuate deja de câteva zile în regiunea Veneto pentru personalul sanitar, cu obiectivul ca testarea să fie extinsă şi pentru restul populaţiei. Preşedintele acestei regiuni, Luca Zaia, vorbeşte despre un fel de ”certificat de imunitate” în cazul persoanelor care au rezultat pozitiv la testul de anticorpi pentru coronavirus, astfel încât acestea să-şi poată relua activitatea profesională.

În schimb, preşedintele regiunii Lombardia, cea mai afectată de pandemie, Attilio Fontana, s-a arătat mai sceptic, menţionând că laboratoarele fac în prezent experimente asupra acestor teste de anticorpi pentru a oferi garanţii că ele oferă un rezultat cât mai apropiat de perfecţiune şi ”folosirea lor (în Lombardia) va începe atunci când Institutul Superior de Sănătate va spune că sunt valide”.

Acest institut a admis necesitatea unor teste mai rapide pentru detectarea anticorpilor şi a anunţat că sunt în dezvoltare tehnologiile necesare, dar deocamdată nu a certificat fiabilitatea deplină a acestor analize.

De asemenea, o altă chestiune care încă nu este deplin elucidată este dacă persoanele care au fost infectate cu SARS-CoV-2 sunt complet imunizate împotriva acestui virus şi pentru cât timp.

Dar din punct de vedere economic testele pentru anticorpi au avantajul preţului mai mic. În cazul unei achiziţii în mari cantităţi, kit-urile ar putea costa de 10-20 de ori mai puţin decât testele moleculare nazofaringiene, potrivit cotidianului italian Il Sole 24 ore. Un alt avantaj este obţinerea mai rapidă a rezultatului, între două şi aproximativ 30 de minute. Îndoiala persistă însă asupra ratei de eroare, rezultatul fiind corect pentru pacienţii pozitivi în circa 85% din cazuri, adaugă cotidianul menţionat.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.