Republica Coreea va dona României echipamente medicale şi IT de circa opt milioane dolari

România va primi de la Coreea de Sud o donaţie de echipamente medicale şi IT în valoare de aproximativ opt milioane de dolari.

„E o donaţie foarte complexă din punctul de vedere al conţinutului. Sunt echipamente pentru INSP şi centrele regionale de sănătate publică. (…) Avem în momentul de faţă toate elementele de natură logistică discutate încât această donaţie, care valorează circa opt milioane de dolari, să poată să ajungă în România începând cu jumătatea anului până în luna noiembrie. Presupune un transport voluminos din Republica Coreea de echipamente foarte complexe pentru controlul apei, controlul tutunului şi substanţelor conţinute de tutun, supravegherea şi controlul bolilor transmisibile, care înseamnă echipamente de diagnostic, de secvenţiere. Toate aceste lucruri vor ajunge în Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara şi Târgu Mureş la centrele regionale de sănătate publică”, a spus prof. univ. dr. Alexandru Rafila, într-o conferinţă de presă comună cu ambasadorul Republicii Coreea în România, Rim Kap-soo, la sediul Ministerului Sănătății.

Potrivit ministrului, gestul Coreei de Sud vine în „contrapartidă” cu o donaţie de vaccinuri împotriva noului coronavirus făcută de România acestei ţări.

„Ca răspuns la sprijinul acordat de Guvernul României, Guvernul Republicii Coreea a găsit de cuviinţă să ne sprijine în dezvoltarea sistemului de sănătate publică din România. (…) O echipă întreagă a venit din Coreea ca să stabilim împreună detaliile acestei donaţii. Este foarte complexă din punct de vedere al conţinutului”, a mai spus Rafila.

Ministrul a precizat că aceste echipamente sunt noi şi extrem de necesare pentru România.

„Sunt echipamente noi, cu cea mai nouă tehnologie în domeniu, sunt foarte complexe. Noi demult ne străduim, de exemplu, să avem un sistem complex de analiză a tutunului şi derivatelor de tutun în ceea ce priveşte compoziţia. Combaterea fumatului şi mai ales a substanţelor novice din produsele de tutun reprezintă o prioritate de sănătate publică. Toate echipamentele sunt noi, la cel mai înalt nivel tehnologic”, a mai adăugat prof. univ. dr. Alexandru Rafila.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.