Tulburările psihice reprezintă 30% din povara globală a bolilor non-fatale, arată un raport al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Deși sunt frecvent întâlnite, tulburările de sănătate mintală sunt dificil de recunoscut, diagnosticat și tratat, la acest aspect contribuind în mare măsură și stigma socială asociată bolii psihice.
Stigma în psihiatrie are o parte vizibilă, dar e mult mai mult de atât. Spre deosebire de stigmat, care e vizibil, perceptibil, stigma face trimitere la convingeri, percepții, dar și mituri, folclor, magie, în legătură cu aspecte ale minții umane, a explicat psihiatrul Gabriel Diaconu.
Cum se manifestă stigma asociată bolii psihice? Care sunt mecanismele ei sociale și culturale? Cum putem să reducem stigma și să încurajăm empatia și înțelegerea la nivelul societății? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care au încercat să răspundă psihiatrii prof. dr. Octavian Buda, dr. Gabriel Diaconu și dr. Vlad Stroescu, în cadrul unei dezbateri moderate de medicul și jurnalistul de știință Aurel F. Marin. Dezbaterea a avut loc la librăria Humanitas Kretzulescu, în cadrul Bucharest Science Festival.
Eforturile psihiatriei de a raționaliza boala psihică
„Stigma trimite către o oarecare deviere de la normă. Stigma față de anumite particularități ale minții și ale comportamentului uman a existat cu mult timp înainte de apariția psihiatriei ca știință. Inițial, eforturile psihiatriei s-au îndreptat către reducerea nivelului de stigmă preexistent față de persoanele cu aberații ale comportamentului, gândirii, emoțiilor și relațiilor cu societatea sau cu semenii lor”, a explicat Gabriel Diaconu. Astfel, psihiatria a fost o încercare a comunității medicale de a structura și de a transforma percepția societății asupra acelor aberații prin sfera judecații raționale.” De la posesie demonică, spirite, blesteme sau consecințe ale magiei, tulburările psihice au început să fie văzute și tratate rațional de către societate, cu ajutorul psihiatriei.
Înainte de începuturile psihiatriei, oamenii cu aberații ale minții erau trimiși în închisori și ajungeau să-și sfârșească zilele încarcerați. Era singura metodă pe care societatea o știa pentru a se ocupa de aceste cazuri, de a le scoate în afara ei, de a izola boala și bolnavii psihici, văzuți ca persoane neaderente la norme și potențiali factori perturbatori.
Cum a ajuns psihiatria să contribuie la stigmă
Psihiatria se prevalează de o taxonomie specifică. Atunci când a fost propusă, această terminologie avea rolul de a face boala psihică mai bine înțeleasă, de a o încadra și de a o defini, de a o demistifica. În prezent, această grijă pentru corectitudine în exprimare merge un pic prea departe, consideră psihiatrul Gabriel Diaconu. De exemplu, în acest moment, pentru bolile psihice se preferă termenul de „tulburare”. A numi pacientul psihiatric „bolnav” este văzut ca un act de stigmatizare.
Se ridică problema dacă nu cumva psihiatria, prin această falsă pudoare, a ajuns să contribuie la stigmatizare, ascunzând adevărata natură a bolii psihice – care are în marea majoritatea a cazurilor o ancoră biologică. „Noi, psihiatrii, am ajuns să spunem că boala psihică este mai cu moț. Boala cardiacă nu este mai cu moț. Dar boala psihică da, și o numim tulburare. Mie această atitudine mi se pare că face rușine comunității noastre. Psihiatrii care insistă că luptă împotriva stigmei printr-o pseudoreligie nou inventată a termenilor fac mai mult rău decât bine bolnavilor”, a mărturisit Gabriel Diaconu. Generații de psihiatrii au învățat să folosească un pseudojargon și să facă uz de un limbaj adesea criptic, metaforic, pentru a-și proteja pacienții. De cine? De ce? În acest fel, psihiatria ajunge să contribuie la individualizarea și la alienarea socială a bolnavului psihic, consideră psihiatrul bucureștean, un „eretic” autodefinit al profesiei.
„Mai mult decât atât, când vine vorba despre confidențialitatea datelor, nu există pudoare nici măcar în dermatovenerologie cum există în psihiatrie. Adesea, unei persoane îi este mai ușor să vorbească despre o boală dermatovenerică decât despre o suferință de natură psihiatrică. Asta este lumea în care trăim în acest moment”, a argumentat Gabriel Diaconu.
În acest context , viitorul în psihiatrie va trebui să aducă o demistificare a bolii psihice, o aliniere a acesteia cu celelalte boli. Doar în acest fel bolnavul psihic va obține drepturi și privilegii de care se bucură toți bolnavii”. A reda independența bolnavului psihic înseamnă a-l încuraja să vorbească despre asta, a concluzionat psihiatrul bucureștean.
Evoluția diferențierii în boala psihică
Stigma în psihiatrie a evoluat pe măsură ce etichetarea în boala psihică a creat un mediu al diferențierii. Iar etichetarea bolilor psihice a evoluat odată cu edițiile Manualului de diagnostic și statistică a tulburărilor mentale (DSM). Acesta este un instrument de diagnosticare al Asociației Americane de Psihiatrie și a fost revizuit cel mai recent în 2013. Despre schimbarea definițiilor în boala psihică și evoluția stigmei a vorbit prof. dr. Octavian Buda, psihiatru și fost președinte al Asociației Europene pentru Istoria Medicinei.
„Aceste manuale își au originea la sfârșitul secolului XIX, începutul secolului XX, când psihiatria devine o știință de sine stătătoare și câțiva psihiatri ai acelor timpuri reușesc să sistematizeze niște date”, a explicat profesorul Octavian Buda. Psihiatrul german Emil Kraepelin este cel care restrânge aria diagnosticelor în psihiatrie la trei mari categorii: nevrozele, tulburările de personalitate și spectrul psihozelor. Acestea vor constitui nucleul primului DSM, apărut în anii ’50. De la acest nucleu apar primele structurări: anumite boli încep sa fie considerate stigmatizante și sunt scoase, altele se introduc. „Este pseudoreligios acest comportament. Psihiatrii se strâng într-un conciliu, unde propun reformulări, întregul demers fiind similar disputelor teologice din timpul Evului Mediu. Dar ele generează o structură instituțională, iar aceasta transcende unele puncte de vedere legitime ce țin de relativitatea unor diagnostice. Asta este psihiatria, ea are un determinism biologic, dar expresia lui ține de orizontul interacțiunii umane”, a concluzionat prof. dr. Octavian Buda.
Stigma și mentalul colectiv
„Pentru că vorbeam despre folclor și despre magie, există anumite temeri care plutesc în mentalul colectiv și pe care trebuie să le luăm una câte una și să le exorcizăm. Dar sunt idei colective, temeri colective, rareori sunt teme autonome.” Despre acest subiect a vorbit psihiatrul Vlad Stroescu.
Acesta a menționat că pacienții vin aproape natural cu aceeași serie de întrebări: „Oare tratamentul o să-mi facă rău? O să mă facă legumă? Oare faptul că am ajuns să iau tratament nu este un lucru absolut îngrozitor, dar și stigmatizant? Sunt cu un pas dincolo de limita normalului? Mai există întoarcere?” Toate aceste întrebări sunt înspăimântătoare pentru pacient, dar ele vin dintr-un rezervor al imaginarului colectiv față de boala psihică și trebuie adresate cu răbdare în cazul fiecărui pacient.
Stigma bolii psihice în rândul medicilor din alte specializări
Din păcate, stigma asociată bolii psihice se extinde și asupra medicilor din alte specializări. Cel mai adesea, aceștia nu sunt nici pregătiți și nici dispuși să aibă de-a face cu un pacient care asociază o boală psihică unui alt diagnostic sau unor comorbidități asociate. Cine tratează pacientul psihic atunci când el are un episod cardiac, de exemplu?
„Stagiul de psihiatrie se face în ultimul an la Facultatea de Medicină, în anul VI, când cei mai mulți tineri medici își concentrează eforturile asupra examenului de rezidențiat, care vine cu o mare presiune. Psihiatria este neglijată”, a explicat Vlad Stroescu. La stagiul de psihiatrie vin de obicei studenții interesați să facă psihiatrie, ceilalți decid să chiulească, să folosească acel timp pentru a învăța pentru examenul de rezidențiat, considerând că acele informații nu le vor fi necesare dacă nu vor profesa în această specialitate. „Cred că există o forță stigmatizantă, socială, dar semiconștientă, care acționează și la nivelul facultății și printre medici.”
Psihicul uman este greu de tipizat
„Faptul că psihiatria nu a reușit să demonstreze complet că există o bază organică pentru fiecare tulburare contribuie la această părere. În alte specializări, aceste mecanisme sunt mai evidente și lucrurile sunt mai ușor de înțeles. Științific vorbind, este mai ușor atunci când poți să demonstrezi un lucru și poți să-l replici ori de câte ori este nevoie decât atunci când vorbești despre psihicul uman, care are o variabilitate mult prea mare pentru a fi tipizat”, a concluzionat Aurel F. Marin în încheierea acestei dezbateri.
