Rezidențiat 2018: la 15 octombrie încep înscrierile pentru concursul din 18 noiembrie. Taxa de participare este de 400 de lei

Taxa de participare la concursul de rezidențiat pe post și pe loc în medicină, medicină dentară și farmacie, sesiunea 18 noiembrie, a fost stabilită la 400 de lei, conform Ordinului ministrului sănătății nr. 1.304/2018, publicat astăzi în Monitorul Oficial. Conform acestui act normativ, o cotă de maximum 85% din sumele încasate se va repartiza universităților de medicină și farmacie din București, Craiova, Cluj-Napoca, Iași, Târgu Mureș și Timișoara, proporțional cu numărul de candidați, pentru acoperirea cheltuielilor organizate de organizarea concursului.

Tot astăzi, a fost publicat în Monitorul Oficial și Ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului educației naționale nr. 1.272/5.295 privind aprobarea Metodologiei pentru desfășurarea concursului de rezidențiat pe loc și pe post în medicină, medicină dentară și farmacie, sesiunea 18 noiembrie 2018.

Conform metodologiei, alegerea unui loc sau post este condiționată de obținerea unui punctaj minim de promovare de 60% din punctajul maxim realizat la nivel național pentru cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu. Ocuparea locurilor/posturilor în specialitate se va face în ordinea punctajului obținut, în limita locurilor/posturilor publicate la concurs, alcătuindu-se o singură clasificare națională pentru fiecare domeniu.

Înscrierile pentru concurs se fac prin direcțiile de sănătate publică, respectiv prin ministerele cu rețea sanitară proprie, în perioada 15–26 octombrie 2018 inclusiv. Programul de depunere a dosarelor va fi următorul: 9–15 de luni până joi, 9–14 în zilele de vineri.

O noutate, pentru concursul de anul acesta, în lumina GDPR, este că persoanelor care nu își exprimă acordul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal le vor fi respinse dosarele de concurs. Listele cu candidații admiși în concurs, pe centre universitare și domenii, se afișează pe site-ul rezidentiat.ms.ro la data de 6 noiembrie 2018. La 15 noiembrie, candidații vor putea afla, de pe același site, sala și ora începerii probei de concurs.

Mai multe detalii pot fi aflate consultând actul normativ publicat în Monitorul Oficial.

Update 13.10: au fost adăugate textele celor două acte normative, în format pdf.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.