Ro Vaccinare: Jocul „Omikron: The Nomad Souls” nu are legătură cu varianta Omicron a SARS-CoV-2

Autoritățile implicate în gestionarea pandemiei de COVID-19 în România reacționează la postările, care au devenit virale, ce leagă un joc online de varianta Omicron a SARS-CoV-2.

”Postări care leagă un joc online numit „Omikron: The Nomad Souls”, lansat de compania Microsoft în 1999, de noua tulpină Covid-19 numită Omicron au fost distribuite de mii de ori în ultimele săptămâni. Utilizatorii rețelelor sociale sugerează că nu este o coincidență, ci un indiciu că pandemia actuală a fost planificată. Însă, deși jocul există și a fost lansat de Microsoft, nici compania, și nici Gates nu au fost implicați în crearea lui. Și nu are nimic de-a face cu Covid-19”, scrie pe pagina de Facebook Ro Vaccinare.

În realitate, ””Omikron: The Nomad Soul” este un joc de aventură cu împușcături și mișcări de luptă. Orașul fictiv „Omikron” este principalului oraș dintr-un număr total de cinci aflate pe planeta Phaenon, unde are loc jocul de aventură. Varianta Omicron a COVID-19 a fost detectată de oamenii de știință din Africa de Sud. Deoarece varianta are un număr mare de mutații, OMS a clasificat-o pe 26 noiembrie ca fiind o variantă care determină îngrijorare. OMS numește variante de îngrijorare în ordinea alfabetului grecesc. Literele „Nu” și „Xi” au fost sărite din motive de claritate, „Nu” sună similar cu cuvântul „nou” și „Xi” este un nume de familie comun”, mai scrie Ro Vaccinare.

 

 

 

Lasă un răspuns

*