România a preluat astăzi Președinția Consiliului UE în domeniul sănătății

Sorina Pintea, ministrul sănătății a preluat de la omologul austriac Beate Hartinger-Klein mandatul președinției rotative a Consiliului UE. „Începând cu 1 ianuarie  2019 vom avea responsabilitatea coordonării uneia dintre cele mai importante instituții, Consiliul UE – EPSCO. Pe domeniul sănătății suntem pregătiți să acționăm onest și neutru pentru dezvoltarea și consolidarea proiectului european”, a declarat Sorina Pintea.

Președinția României pe domeniul sănătății va continua eforturile pentru a avansa pe agenda UE asupra temelor cu impact și beneficii pentru pacienți: „Scopul urmărit de țara noastră pe timpul mandatului este garanția accesului la sănătate pentru toți cetățenii europeni”.

 

Pe agendă sunt cinci teme prioritare

 

Programul acestui mandat cuprinde cinci teme prioritare: rezistența antimicrobiană, vaccinarea, accesul egal la medicamente al pacienților din UE, mobilitatea pacienților și sănătatea digitală (e-Health). Astfel, România va organiza la București o conferință ministerială pe tema rezistenței antimicrobiene, în urma căreia, pe baza rezultatelor și concluziilor, va elabora un Proiect de concluzii care se va negocia ulterior cu cele 28 de state membre UE.

Pe domeniul vaccinării, țara noastră va facilita schimbul de informații și bune practici privind programele de vaccinare în Europa, identificarea de soluții pentru creșterea ratelor de vaccinare și o mai bună aprovizionare cu vaccinuri în cadrul unui atelier de lucru organizat la Cluj-Napoca. În ceea ce privește accesul la medicamente, România va continua dezbaterea strategică din cadrul Consiliului privind accesul pacienților la medicamente și terapii inovatoare, accesibile ca preț. Subiectul va fi inclus pe agenda Reuniunii informale a miniștrilor sănătății, programată în luna aprilie la București. Cu această ocazie va fi discutată și tema privind tratarea afecțiunilor date de infectarea cu virus hepatic C.

 

Săptămâna digitală, la București

 

Mobilitatea pacienților va fi un subiect abordat în contextul evaluării stadiului aplicării Directivei 24/2011/UE privind drepturile pacienților în cadrul asistenței medicale transfrontaliere. România va aduce în dezbatere mobilitatea pacienților din perspectiva  asigurării unui tratament egal pentru toți pacienții europeni cu boli rare și vârsta sub 18 ani.

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.