România ar putea fi printre țările unde va fi testat un vaccin experimental împotriva noului coronavirus. Anunțul a fost făcut de prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului „Matei Balş”. Potrivit lui, testele ar putea începe într-o lună.
„Şi în SUA, şi în Marea Britanie se testează un vaccin împotriva coronavirus. Noi, de la Matei Balş, avem deja o colaborare în acest sens şi urmează să primim protocolul de colaborare pentru a putea pune în experiment acest nou vaccin. (…) Este un vaccin făcut prin inginerie genetică. S-au identificat structurile de la nivelul virusului care pot genera anticorpii protectori şi este un vaccin care se referă populaţiei care nu a trecut prin infecţie. De aceea, avem nevoie de testele acelea rapide ca să putem să identificăm persoanele”, a spus Adrian Streinu-Cercel la un post de televiziune.
Potrivit acestuia, vaccinul poate fi adus în momentul în care se ratifică protocolul ştiinţific de cercetare şi după avizul Agenţiei Naţionale a Medicamentului.