România are cea mai mare rată a mortalității infantile din Uniunea Europeană

România are cea mai mare rată a mortalității infantile din Uniunea Europeană, respectiv 5,6 la mia de copii născuți vii, față de 3,3, media europeană, potrivit datelor centralizate la nivelul UE pentru anul 2020. Totuși, există diferențe semnificative între zonele țării, în unele județe înregistrându-se peste 10 decese la mia de copii născuți vii, potrivit Organizației Salvați Copiii România.

”În cifre absolute, 1.104 copii cu vârsta sub un an au murit în anul 2020 în România, multe dintre aceste decese putând fi prevenite prin acces la servicii medicale în timpul sarcinii și prin dotarea maternităților și secțiilor de neonatologie cu aparatură medicală performantă”, informează un comunicat al Organizației Salvați Copiii România.

Potrivit datelor oficiale, județele cu cea mai mare mortalitate infantilă din țară sunt Satu Mare (11,1 decese/1.000 de copii născuți vii în 2020), Tulcea (10‰), Olt (9,6‰), Mureș (8,2‰), Suceava (8,2‰), Harghita (7,7‰), Mehedinți (7,6‰) și Brașov (7,1‰).

România este urmată de Bulgaria și Slovacia (ambele cu rata de 5,1 la mie). La polul opus se află Estonia (1,4 la mia de copii născuți vii) și Finlanda (1,8 la mie).

Context

Chiar dacă a înregistrat progrese, România continuă să se mențină pe primele locuri în UE27 în ceea ce privește rata mortalității la copii sub un an, valoarea la care s-a ajuns în 2020, potrivit datelor INS (5,6/1000 născuți vii) fiind practic similară cu rata medie a vechii Uniuni Europene de acum circa 20 de ani.

Dintre cele 198.302 de nașteri înregistrate în România în 2020 potrivit datelor definitive INS, 731 provin de la fete sub 15 ani și 17.366 de la adolescente cu vârsta între 15-19 ani.

Statistica arată că unul din zece nou-născuţi din România provine din mame adolescente. De altfel, țara noastră contribuie cu mai mult de un sfert dintre mamele sub 18 ani (30%) din toată Uniunea Europeană și cu 45% dintre mamele cu vârsta sub 15 ani.

 

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.