„România Contează”, rezident la Neurochirurgie: „Resursa umană suntem noi, trebuie să facem sistemul mai atractiv pentru tinerele cadre medicale”

În contextul în care România se confruntă cu un exod al tinerelor cadre medicale, sunt însă și voci care susțin că, indiferent de tentațiile de peste hotare, sunt determinări concrete de a rămâne să profeseze acasă, în țara noastră.

Lansarea Inițiativei „România Contează”, o campanie dedicată medicilor, lansată de Colegiul Medicilor din Municipiul București, în contextul Zilei Mondiale a Sănătății, marcată la 7 aprilie, a reunit lideri din domeniul medical, specialiști, rezidenți, studenți și pacienți într-un efort comun de a găsi răspunsuri la problemele acute care încearcă sistemul autohton de sănătate.

Numărul de apreciat al speciliștilor pe care România îi pregătește în centrele universitare anual asigură resursa necesară pentru a face față unui sistem medical funcțional, în condițiile în care acesta se perfecționează și devine mai atractiv pentru tinerii medici, subliniază unul dintre cei care au decis să-și dedice studiile unei cariere în România, Marius Zaharia, medic rezident în anul trei la Neurochirurgie.

Medic rezident: „Resursa umană este în noi”

„Deși am avut contact cu foarte multe stagii de pregătire din străinătate, nu mi-am dorit niciodată să plec; fiecare stagiu de care m-am bucurat, atât în timpul facultății cât și al rezidențiatului, m-a făcut să-mi doresc și mai tare să rămân în țară.

„Pentru că am reușit să identificăm din ce în ce mai multe lucruri pe care noi chiar putem să le schimbăm, desigur, cu ajutorul dumneavoastră” a menționat tânărul neurochirurg.

„Noi, medicii rezidenți, suntem în jur de 21.000, în momentul acesta, în țară: deci nu suntem puțini, aveți practic în noi resursa umană necesară să creăm un viitor mai bun atât pentru comunitate cât și pentru noi, motiv pentru care vă mulțumesc că sunteți aici și sper din tot sufletul că vom continua cu aceste evenimente pentru a perfecționa sistemul, să-l facem mult mai atractiv pentru medicii rezidenți. Avem nevoie de un mediu în care aceștia să se poată dezvolta suficient cât să beneficieze, până la urmă, pacienții, căci ei au cea mai mare nevoie de noi” le-a transmis Marius Zaharia liderilor din sănătate și tuturor participanților la inițiativa „România Contează”.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.