România înregistrează cea mai intensă circulație a virusurilor gripale din Europa

Centrul European pentru Prevenția și Controlul Bolilor (ECDC) a dat publicității raportul privind gripa în Europa în a treia săptămână a anului 2019 (14–20 ianuarie). În România se înregistrează cea mai intensă circulație a virusurilor gripale.

Activitatea virusurilor gripale a continuat să crească în săptămâna 3 în regiunea europeană. Probele colectate în centrele santinelă din medicina primară de la pacienții cu boli asemănătoare gripei sau infecții respiratorii acute au fost pozitive pentru gripă în proporție de 48,8%.

Infecțiile au fost dominant cu virsuri gripale tip A, A(H1N1)pdm09 fiind mult mai des întâlnite decât A(H3N2). Au fost detectate foarte puține infecții cu virus B.

Răspândirea geografică variază încă, dar gripa este larg răspândită în numeroase țări europene.

Datele colectate din 23 de state europene au arătat că mortalitatea a fost la nivelurile așteptate pentru această perioadă a anului, doar câteva țări având un exces de mortalitate la populația vârstnică.

ECDC recomandă statelor să continue să încurajeze vaccinarea antigripală și să utilizeze antiviralele în concordanță cu ghidurile naționale. În general, actualele vaccinuri gripale tind să aibă rezultate mai bune împotriva virusului A(H1N1)pdm09 și a celor tip B decât a virusurilor A(H3N2).

1 comments

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.