România, pe locul doi în Europa Centrală și de Est la numărul de solicitări pentru a doua opinie medicală

În primele zece luni din 2019, România s-a clasat pe a doua poziție în topul țărilor din Europa Centrală și de Est (ECE) de unde au venit cele mai multe cazuri pe o platformă internaţională de a doua opinie medicală. Astfel, românii au reprezentat 11,5% dintre cazurile provenite din regiunea ECE, devansând Ucraina, Polonia, Cehia și Ungaria și fiind depășiți doar de Slovacia. Potrivit statisticilor platformei, țara noastră ocupă locul al patrulea, la nivel mondial, ca număr de solicitări.

Potrivit statisticilor, furnizate într-un comunicat de presă, 70% dintre cazurile provenite din țara noastră au vizat verificarea tratamentului primit de la medicul curant, iar 30% dintre românii care au apelat la acest serviciu au dorit o a doua opinie legată de diagnostic. Datele arată că aproximativ 40% dintre cazurile care au ajuns să fie analizate de specialiştii platformei au fost oncologice, 20% ortopedice, 12% neurologice, 7% boli rare, iar restul au avut nevoie de opinia medicilor specializaţi în gastroenterologie, pneumologie şi imunologie.

Motivele pentru care oamenii apelează la servicii de a doua opinie medicală se încadrează în trei mari categorii. Astfel, sunt situații în care opinia unui expert medical este absolut necesară, de exemplu atunci când există anumite leziuni descoperite la computerul tomograf, iar biopsia nu este posibilă. O a doua categorie vizează întrebările referitoare la intervenții medicale deja recomandate, de a căror necesitate pacientul nu este convins. Mai există și o a treia situație, care include persoane cu probleme medicale cronice, pentru care tratamentele nu au avut succes până în prezent.

„Cauzele care îi aduc pe oameni la noi sunt multiple: de la nemulţumiri sau dezaprobări legate de diagnosticul sau tratamentul primit iniţial, la nesiguranţă sau chiar teamă legată de tratamentul oferit, până la dorinţa de a se reasigura că diagnosticul şi tratamentul primite de la un alt medic sunt corecte. De multe ori, obţinerea unei a doua opinii medicale a schimbat radical traiectoria unui caz sau a unui tratament. Am avut chiar multe cazuri în care pacientul a fost diagnosticat sau tratat total greşit. Au existat inclusiv situaţii în care o tumoră nu a fost identificată sau a fost diagnosticată eronat. Motivele pentru care ni se adresează pacienții sunt diferite, însă cu siguranţă nu fac acest lucru doar în cazul în care discutăm despre o boală gravă”, a explicat Erik Ranschaert, directorul medical al platformei.

Acesta crede că educarea oamenilor în direcția apelării la serviciile de a doua opinie medicală va avea, în timp, un impact pozitiv asupra sănătății publice. „Sunt multe țări, spre exemplu Suedia, Norvegia, Danemarca sau Olanda, unde consultarea unui al doilea specialist înainte de a face anumite tratamente este obligatorie. Experiența a demonstrat faptul că apelând la o a doua opinie medicală, numărul intervenţiilor chirurgicale inutile și chiar al erorilor medicale a scăzut semnificativ. Numărul clienţilor nemulţumiţi de raportul medical primit după obţinerea unei a doua opinii medicale este mic, poate 1-1,5%. De cele mai multe ori, nemulţumirea lor se bazează nu pe calitatea raportului, ci pe aşteptările lor, poate chiar pe speranța de a nu fi confirmat un diagnostic”, a conchis prof. dr. Erik Ranschaert.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.