Sanador a lansat propriul centru oncologic

Rețeaua privată de servicii medicale Sanador a lansat joi, 11 octombrie, Centrul Oncologic Sanador, în urma unei investiții de 20 de milioane de euro. Sanador spune că este vorba despre cel mai mare centru oncologic privat de la noi din țară din punct de vedere al complexității serviciilor medicale oferite.

Centrul se află în Capitală, în apropiere de Piața Victoriei, fiind integrat Spitalului Clinic Sanador și beneficiind de susținerea tuturor departamentelor din cadrul acestuia – bloc operator modern, aseptic, secție ATI, radiologie și imagistică, compartiment de primiri urgențe non-stop cu 18 linii de gardă și flotă proprie de ambulanțe.

Noul centru oncologic privat din rețeaua Sanador oferă pacienților servicii complete și integrate de diagnostic, tratament și urmărire postterapeutică, cu ajutorul unor tehnologii moderne ce includ: radioterapie, brahiterapie, medicină nucleară, tomografie computerizată 4D. De asemenea, în comunicatul de presă dat publicității de Sanador se menționează că este singurul centru oncologic din sectorul medical privat care deține secție dedicată pentru terapia izotopică.

În cadrul Centrului Oncologic Sanador, abordarea pacienților va fi una modernă, multidisciplinară, care se subscrie conceptului de Tumor Board: fiecare caz va fi analizat de o comisie multidisciplinară care include medici și experți în: radioterapie, chirurgie oncologică, imagistică, anatomie patologică, nutriție, etc. În acest fel, fiecărui pacient îi sunt oferite soluții medicale personalizate, pentru a asigura un rezultat optim.

„Decizia de a înființa un centru medical integrat pentru diagnosticarea și tratarea cancerului a venit pe fondul deficitului de servicii de specialitate în România. Nevoia pacienților oncologici pentru tratamente este foarte mare, în special în ceea ce privește radioterapia, iar capacitatea centrelor în momentul de față este insuficientă”, a declarat dr. Doris Andronescu, directorul general al Sanador.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.