Articol realizat cu Prof. dr. Mircea Beuran, Ministrul Sănătății în perioada iunie – octombrie 2003
Spitalul nu poate genera profit. Profitul trebuie să fie al societății prin vindecarea pacienților
În ultimii 27 de ani sistemul sanitar din România a fost marcat de încercarea descentralizării, procesul câștigând tot mai mulți adepți, în contextul în care sistemele sanitare centralizate nu s-au dovedit a fi, de-a lungul timpului, cele mai eficiente. În paralel cu procesul de descentralizare, în țara noastră s-au realizat investiţii menite să aibă ca rezultat modernizarea sistemului de sănătate. În ciuda acestor pași făcuți înainte, România nu s-a aliniat întru totul realizărilor atinse de alte ţări din Comunitatea Europeană sau de state vecine, non-UE, pe anumite segmente. Acest fapt este cauzat, în primul rând, de inexistenţa unei coerenţe în ceea ce priveşte alternanţa guvernamentală din ultimele trei decenii. Vorbind strict de Ministerul Sănătăţii, puţini miniştri au continuat programele începute în mandatele anterioare de foştii colegi, iar în general s-a căutat să se aducă modificări pe diferite paliere, nu neapărat constante și complete.
Disfuncţionalităţile sistemului – cauza pentru care cadrele medicale cu experienţă părăsesc România
Lacunele din sistemul medical românesc ar putea fi acoperite dacă ar exista reglementări coerente şi continue în domeniu. Aceste lipsuri sau situaţii improprii dezvoltării unui act medical corect şi eficient s-au răsfrânt şi continuă să aibă efecte negative nu doar asupra pacienţilor, ci şi asupra corpului medical. În ultimii 27 de ani și cu precădere după anul 2000 a avut loc o migrare masivă a cadrelor medicale, medici şi asistente medicale. Printre cei care au ales această cale, vorbind în special despre primele generaţii care au plecat, se regăsesc în primul rând cei care au avut o vârstă corespunzătoare acestui pas, profesioniștii care acumulaseră ani de experienţă. Procesul de integrare a unui medic român într-un sistem sanitar străin nu este neapărat dificil. În primul rând pentru că universităţile şi facultăţile de medicină din România sunt extrem de riguroase, dar şi pentru că sistemele de sănătate din străinătate sunt bine organizate, tipizate, beneficiază de ghiduri detaliate. Aceste aspecte, normale până la urmă pentru un sistem sanitar modern, nu fac decât să ordoneze și mai mult specialiștii, să îi stimuleze, să îi determine să se dezvolte. Stimularea vine apoi şi din punct de vedere financiar. Pe lângă faptul că în străinătate unui specialist i se oferă condiţii propice pentru a-și desfășura activitatea, munca îi este recunoscută şi remunerată corespunzător.
În legătură cu impactul pe care îl are migrarea medicilor asupra pacientului român şi asupra îngrijirii acestuia, nu este greu a înțelege faptul că în urma acestui fenomen foarte multe unități medicale din România se confruntă cu un deficit de personal, greu de recuperat. În alte cazuri, anumiți specialiști lipsesc cu desăvârșire. Însă nu doar pacienţii şi cadrele medicale au de suferit ca urmare a acestor deficienţe din sănătate, ci întreg sistemul, implicit statul în ansamblu. Este nevoie de timp şi de bani pentru a forma un specialist în sănătate, elemente care se pierd în momentul în care acesta alege să părăsească ţara. În cazul spitalelor de urgenţă, la ora actuală este nevoie de oameni performanţi, care ştiu ce au de făcut într-o unitate de timp foarte scurtă, într-un astfel de mediu fiind nevoie de decizii rapide.
Guvernul și Ministerul Sănătății ar trebui să susțină reintegrarea în sistemul sanitar românesc a medicilor reîntorși în țară
În acelaşi timp, reprezentanţii Guvernului și cei ai Ministerului Sănătăţii ar trebui să îşi inventarieze oamenii plecaţi, să le cunoască potenţialul şi să le susţină reintegrarea în sistemul sanitar românesc atunci când decid să se întoarcă în ţară, chiar dacă unii dintre aceştia au atins vârsta pensionării. Trebuie avut în vedere volumul de informaţie pe care l-au acumulat în tot acest timp și experienţa dobândită. Dacă astfel de specialişti sunt ignoraţi, va exista o pierdere atât pentru lumea medicală, cât şi pentru pacienții care au nevoie de aceste servicii, de astfel de structuri de echipe venite de afară. Identificarea unităţilor medicale cu fluxuri mari de pacienţi, îmbunătăţirea ştatelor de funcţii, a intrării cadrelor medicale în sistem, existența unui volum mai mare de muncă, toate acestea sunt aspecte importante ce ar trebui să intre în vizorul Ministerului Sănătății.
Problema pacienţilor „abonaţi” la camera de gardă
Mergând pe linia spitalelor de urgenţă, nu trebuie neglijat faptul că astfel de unităţi medicale au uşa deschisă permanent. La Spitalul Floreasca, sunt examinaţi până la 600 de pacienţi zilnic, pentru unii fiind necesară internarea. Există totodată pacienții vârstnici sau cei care nu își pot ține sub control singuri situația și starea de sănătate, cu atât mai puțin tratamentul. Lipsa de coerenţă în conducerea tratamentului îi aduce acutizaţi frecvent, ei devenind pacienţii ,,abonaţi” ai camerelor de gardă. Există, de asemenea, şi cazurile care ar putea fi rezolvate la nivel de asistenţă primară, dar care se prezintă la camera de gardă, la Urgențe, producând o supra- aglomerare a acestor sectoare. Cele două situaţii sunt cauzate de lipsa unei microsocietăţi, a unei familii în cazul vârstnicilor singuri, dar şi de modul în care lucrează primul nivel de asistenţă medicală, adică medicul de familie.
Aici există, de asemenea, o altă problemă: atitudinea revendicativă a unor pacienți în legătură cu medicii. Populaţiei trebuie să i se explice că în sistemul sanitar trebuie să existe o prioritizare a bolnavilor în funcţie de gradul de urgenţă. O inimă care nu mai bate trei minute e o problemă majoră. Din neînțelegere pleacă așadar alte deficienţe ale sistemului de sănătate.
Mai mult decât atât, puțini români știu să facă prevenţie cu adevărat, astfel încât să evite îmbolnăvirea. Lipsa de educație din acest punct de vedere a populației este, de asemenea, o deficienţă a sistemului de sănătate românesc. În România este nevoie de mai multe programe în legătură cu rolul vaccinării, de o educaţie medicală continuă a tinerei generaţii, inclusă în planul şcolar, de profilaxie pe mai multe segmente și pentru toate vârstele, de la mama gravidă, la nou-născut, la copilul de şcoală, adolescent, tânăr şi vârstnic. Fiecare din aceste decade de vârstă presupune patologiile ei. Nesupravegheate de la bun început, duc la complicaţii și la costuri uriașe.
Viaţa unui spital nu trebuie să depăşească 30-40 de ani
Pe de altă parte, există structuri guvernamentale care ştiu că viaţa unui spital nu trebuie să depăşească 30-40 de ani şi că o investiţie într-un spital nou trebuie să înceapă întotdeauna când unitatea sanitară depăşeşte această vârstă. Asta pentru că locul de întâlnire a virusurilor, ciupercilor, microbilor și bolilor de tot felul este spitalul. De altfel, trebuie avut în vedere că nu există un dezinfectant panaceu, care distruge orice, toate aceste microvieţuitoare având capacitatea de a se adapta ingineriei umane, având propriile forme de autoapărare, iar pe fondul unui consum neadecvat de medicamente, în special de antibiotice, lupta cu aceste microorganisme devenind inegală. La ora actuală, nu se poate identifica un spital public, modern, construit în ultimii 27 de ani. Se pot indica doar igienizări și modernizări. Spitalele din România sărbătoresc 80-100-150 de ani de existenţă, unități care nu mai fac faţă actualelor gândiri de circuite și de specificitate. Țara are nevoie de un plan prin care numărul spitalelor sociale să fie sporit. Mai mult, sistemul şi societatea ar trebui să aibă un plan de îngrijire pentru pacienții de vârsta a treia şi soluţii care să se amprenteze pe tiparele pe care le oferă această categorie de vârstă.
Sistemele de asigurări trebuie regândite
Atenţia trebuie să cadă, pe de altă parte şi pe regândirea sistemelor de asigurări. În prezent, sistemul de asigurări apără medicul doar în perioada specificată în contractul de activitate, respectiv de la ora 07:00, la ora 14.00. Există însă evenimente medicale care obligă medicul să îşi continuie activitatea şi după ora 14:00 sau există accidente colective în care medicii se implică voluntar.
Totodată, sistemul de licitaţii nu este întotdeauna favorabil sistemului sanitar. Opțiunea pentru variantele ieftine poate genera o intoleranţă a calităţii materialului de către biologia omului. Experiența a arătat că sistemul de sănătate nu trebuie judecat ţinând cont doar de bani. A gândi lucrurile într-o formă comercială, privind sănătatea ca fiind o marfă, nu este o soluție. Nu se poate obține profit într-un sau dintr-un spital. Profitul trebuie să fie al societăţii prin vindecarea pacienților, prin întoarcerea lor în familii și în societate. Spitalul nu are o valoare financiară sau nu trebuie să aibă.
Noile provocări și probleme ale sistemului sanitar românesc sunt numeroase și complexe, după aproape trei decenii de încercări, crize, pași înapoi, dar și pași recuperați înainte, în Sănătate. Este nevoie însă de gândire și strategie de ansamblu, care să prioritizeze apoi direcțiile de acțiune, iar deciziile să poată fi luate rapid, constant și coerent. Disfuncționalitățile din sistem sunt cauza pentru care specialiștii în Sănătate aleg să părăsească România, dar și motivul pentru care pacientul român nu mai are încredere în serviciile care i se oferă. Este nevoie de recunoașterea potențialului personalului medical și de reintegrarea acestuia în sistem în cazul în care se reîntoarce în România. Prevenția, educația medicală a pacienților, construirea de spitale noi, un sistem de asigurări regândit în mod coerent, renunțarea la a privi Sănătatea precum marfă și profit, toate reprezintă direcții esențiale de avut în vedere în contextul unui plan de reformare a sistemului medical românesc.
