”Sângele salvează sigur vieți” este tema Zilei Mondiale a Donatorilor de Sânge din 2020, campania din acest an desfășurându-se sub sloganul ”Donează sânge și fă din lume un loc mai sănătos”, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).
Campania din acest an vine în semn de mulțumire pentru voluntarii care donează sânge pentru ca alte vieți să fie salvate, dar și pentru a sensibiliza asupra necesității donațiilor periodice de sânge.
OMS arată că la nivel mondial sunt colectate aproximativ 118,4 milioane de donații de sânge, 40% dintre acestea fiind în țările cu venituri mari, țări ce adăpostesc 16% din populația lumii.
În ceea ce privește categoriile către care merg donațiile, în țările cu venituri mici până la 54% din transfuziile de sânge sunt administrate copiilor sub 5 ani. Iar asta în timp ce în țările cu venituri mari, cel mai frecvent grup de pacienți transfuzat are vârsta de peste 60 de ani, reprezentând până la 75% din toate transfuziile, mai arată OMS.


