Iulian Pope, prim-vicepreședintele Federației Sanitas, a declarat că peste 80% dintre spitalele publice sunt controlate în această perioadă de comisari ai Curții de Conturi având ca teme drepturile salariale ale angajaților din spitale, specifice perioadei de pandemie.
Printre aceste drepturi se numără sporul pentru supravegherea copilului minor, sporul pentru condiții de muncă de 55 – 85%, care se acordă în caz de epidemie/pandemie, sau stimulentul de risc de 2.500 de lei.
“Ce nu iese însă la ‘socoteală’ este cum de întotdeauna controlul de la Curtea de Conturi vine să ia bani înapoi pentru drepturi acordate „în afara legii”, dar niciodată nu constată neacordarea unor drepturi legale și nu dispune acordarea acestora celor care le merită! Ne mai întrebăm cum poți face un control serios, echitabil și unitar când încă sunt legi cu caracter salarial pe traseul legislativ, nefinalizate, când cele care sunt deja în vigoare sunt interpretate după bunul plac de către ordonatorii de credite, când instituțiile abilitate nu s-au obosit să dea niciun fel de clarificări și metodologii de aplicare a legislației emisă la foc automat în ultimele trei luni”, după cum a afirmat reprezentantul Sanitas.