Şapte centre comunitare de servicii medico-sociale integrate au fost înfiinţate în cadrul unui program de cooperare elvețiano-român

Şapte centre comunitare de servicii medico-sociale integrate au fost înfiinţate în judeţele Botoşani, Sălaj şi Tulcea în cadrul Programului de Cooperare Elveţiano-Român, Fondul Tematic de Sănătate: „Creşterea accesului la servicii medicale şi sociale: Servicii medicale şi sociale integrate la nivelul comunităţii”.

Proiectul s-a adresat comunităţilor rurale din judeţele Botoşani, Sălaj şi Tulcea şi a avut drept scop dezvoltarea de modele funcţionale de servicii sociale şi de sănătate integrate şi gestionate la nivel local, cu scopul îmbunătăţirii accesului la îngrijiri de sănătate şi servicii sociale, în special pentru populaţia defavorizată, printr-o strânsă colaborare între serviciile comunitare medicale şi sociale, relatează Agerpres.

Finanţarea a fost oferită de Guvernul elveţian – 85% şi 15% din partea Guvernului României.

Componenta de dezvoltare a capacităţii la nivelul comunităţilor locale a fost realizată de către Asociaţia Română de Sănătate Publică şi Management Sanitar.

Tot în cadrul proiectului a fost generat şi un ghid pentru dezvoltarea unui centru comunitar de servicii medico-sociale integrate.

„Şapte comune au participat la acest proiect pilot. Vreau să îmi exprim recunoştinţa tuturor celor şapte comune pentru că au contribuit atât de activ în acest proiect pilot. (…) Mulţumirile mele merg către ministrul Sănătăţii şi cel al Muncii. Acest ghid este un studiu ce a durat mai mulţi ani. (…) Ghidul răspunde întrebărilor despre cum se pot îmbunătăţi funcţionarea serviciile de sănătate în zona rurală. Ghidul care se lansează astăzi arată cum putem face în mod concret următorul pas în direcţia pe care toţi ne-a dorim, să îmbunătăţim serviciile medicale şi sociale în România rurală”, a declarat, marţi, în cadrul unei conferinţe, ambasadorul Elveției în România, Arthur Mattli.

1 comments

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.