Schimbări legislative privind deschiderea de puncte de lucru ale cabinetelor de medicină de familie

Prin Legea nr. 73/2019, publicată în Monitorul Oficial la 2 mai 2019, a fost modificat articolul 75 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, s-au schimbat regulile privind punctele secundare de lucru deschise de cabinetele de medicină de familie.

Conform noii legi, cabinetele de medicină de familie „pot deschide cel mult două puncte secundare de lucru în altă unitate administrativ-teritorială, unde nu funcționează un alt cabinet medical în specialitatea medicină de familie”. Totodată, noul text de lege condiționează deschiderea punctelor secundare de lucru de asigurarea, de către solicitant, a unui program fracționat de minimum zece ore pe săptămână (care pot fi cuprinse în norma de bază sau o pot depăși).

Noua prevedere introduce și o altă precizare. Astfel, dacă sunt mai multe solicitări de a deschide puncte secundare de lucru, prioritate are medicul cu cel mai mic număr de pacienți pe listă.

Înainte de această lege, normele privind punctele de lucru ale cabinetelor de medicina familiei erau aprobate prin ordin de ministru.

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.