SCJU Ploiești: Explozie într-un salon. O pacientă internată a suferit arsuri grave

O explozie a produs panică, luni după-amiază, în cadrul Secţiei de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti iar o pacientă a suferit arsuri grave, informează autoritățile locale.

Explozia s-a produs într-un salon în care se afla o pacientă în vârstă de 80 ani care a suferit arsuri pe aproximativ 16% din suprafaţa corporală:

„Victima era în comă în momentul producerii deflagraţiei, dependentă de oxigen. Prezintă arsuri pe 16% din suprafaţa corporală şi la nivelul căilor aeriene, va fi intubată şi transportată la UPU Ploieşti”, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova.

O ambulanţă de terapie intensivă mobilă, trei autospeciale de stingere, o ambulanță SMURD și o autospecială de primă intervenție și comandă au fost trimise la SCJU. Explozia nu a fost urmată de vreun incdendiu iar, pentru moment, pompierii nu au putut stabili împrejurările producerii deflagrației. Potrivit unor informații apărute în presa locală,  explozia s-ar fi putut produce în timpul unor lucrări de mentenanță executate de un muncitor care a folosit un flex în salonul în care se afla internată pacienta.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.