SCJU Târgu Mureş: Secția Clinică ATI, dotată cu echipamente performante în valoare de aproximativ 125.000 euro

sursa foto: Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş/Facebook

Secţia Clinică ATI a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Târgu Mureş a fost dotată cu echipamente medicale performante în valoare de aproximativ 125.000 euro.

“Astfel, un Dispozitiv de oxigenare extracorporeală pentru terapie intensivă – ECMO şi 4 Sisteme de oxigenare cu debit crescut – AIRVO 2 au ajuns la Secţia Clinică ATI, unde au fost instalate şi sunt în stare de funcţionare, iar personalul, atât medical, cât şi tehnic, a fost instruit“, informează un comunicat de presă al unității medicale.

Echipamentele medicale performante au fost achiziţionate de către Ministerul Sănătăţii, în cadrul Proiectului privind Reforma Sectorului Sanitar – Îmbunătățirea Calității și Eficienței Sistemului Sanitar (IBRD 83260-RO).

“Echipamentele performante achiziţionate de Ministerul Sănătăţii pentru Secţia Clinică ATI vin atât în sprijinul personalului medical, cât mai ales al pacienţilor, principalii beneficiari ai acestora. Practic, aceste echipamente de înaltă performanţă vor contribui la creşterea calităţii serviciilor medicale oferite în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, precum şi la exercitarea unui act medical de calitate superioară”, a declarat Ec. Mariana Cernat, managerul SCJU Târgu Mureş, citată în comunicat.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.