Secţia de Pneumologie Pediatrică de la Institutul „Marius Nasta”, dotată cu echipamente medicale performante de peste 130.000 de euro

Secţia Clinică de Pneumologie Pediatrică de la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”  a fost dotată cu trei echipamente medicale performante – ecograf, spirometru şi analizor, în valoare de peste 130.000 de euro.

În cadrul Institutului de Pneumoftiziologie ‘Marius Nasta’ funcţionează prima Secţie Clinică de Pneumologie Pediatrică din România, unde sunt trataţi copii cu afecţiuni respiratorii severe, menţinându-şi totodată şi specificul iniţial de diagnostic şi tratament al copiilor cu tuberculoză, atât pulmonară, cât şi extrapulmonară. Înfiinţarea secţiei a fost făcută în contextul în care profilul serviciilor medicale din România este în schimbare, paleta de afecţiuni respiratorii necesitând competenţe suplimentare asigurate de medici specialişti în pneumologie pediatrică.

Secţia de Pneumologie Pediatrică are 75 de paturi, iar anual peste 8.000 de copii beneficiază de servicii medicale în cadrul secţiei. Clinica are pacienţi cu vârsta între 0 şi 18 ani, care vin din întreaga ţară pentru diagnostic şi tratament, având o medie de 600-900 de pacienţi lunar.

Aparatura medicală performantă, în valoare de 130.163 euro, a fost donată de Organizația Salvați Copiii România și Libris.

„Înfiinţarea Secţiei de Pneumologie Pediatrică este doar primul pas pe care IPMN l-a făcut pentru copii cu afecţiuni respiratorii. Nevoia de investiţii, atât în infrastructură, cât şi în dotare, pentru această secţie este una acută, de aceea suportul oferit de Organizaţia Salvaţi Copiii este o piesă din puzzle-ul pe care trebuie să îl construim pentru servicii de calitate în pneumologia pediatrică. Dezvoltarea pneumologiei pediatrice este esenţială pentru asigurarea unui diagnostic şi a unui tratament adecvat copiilor cu boli pulmonare cronice, aceştia necesitând o abordare specializată şi individualizată. Dotarea secţiei cu echipamente moderne reprezintă un pas vital în îmbunătăţirea calităţii îngrijirii şi în creşterea şanselor de recuperare şi de integrare socială a acestora. Investiţiile în această direcţie contribuie nu doar la îmbunătăţirea sănătăţii copiilor, dar şi la prevenirea complicaţiilor pe termen lung, susţinând astfel sănătatea publică”, a precizat conf. univ. dr. Beatrice Mahler, managerul interimar al Institutului „Marius Nasta”.

Gabriela Alexandrescu, preşedinte executiv al Salvaţi Copiii România, a subliniat importanţa dotării secţiilor de pediatrie cu aparatură medicală de ultimă generaţie.

„Medicii noştri fac de multe ori imposibilul, pentru că lucrează cu personal subdimensionat şi în lipsa aparaturii medicale în pas cu evoluţiile tehnologice. De aceea este esenţial să le punem la dispoziţie aparatură medicală de ultimă generaţie, care permite un tratament medical cât mai prompt şi cu o recuperare mai bună şi mai rapidă”, a declarat Gabriela Alexandrescu.

Conform datelor Institutului Naţional de Statistică, 18% din copiii României decedează ca urmare a unei afecţiuni respiratorii, ocupând al 3-lea loc în statistică după afecţiunile din perioada perinatală şi leziunile traumatice. Bolile respiratorii cronice în categoria 0-19 ani ocupă o pondere importantă, diagnosticul de astm la copil fiind pus în 5.119 cazuri, cu o incidenţă naţională de 125,8%000 cazuri în anul 2020, remarcând statistic o creştere a incidenţei la grupa de vârstă 0-4 ani. Tuberculoza la copii reprezintă o preocupare majoră în România, cu 325 de cazuri în 2022 (în creştere faţă de 281 în 2021), din care 319 cazuri noi (faţă de 277 în 2021) şi şase recidive (patru în 2021). În ceea ce priveşte distribuţia pe judeţe, Bihor a înregistrat 31 de cazuri, în timp ce 29 au fost în Bucureşti şi 8 în Braşov.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.