Secția de Terapie Intensivă și Centrul de Transfuzii din Spitalul Județean de Urgență Bistrița, modernizate

Ministrul sănătății, Sorina Pintea, a inaugurat secția de Terapie Intensivă și Centrul de Transfuzii din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bistrița. Acestea au fost complet modenizate și dotate cu echipamente medicale de ultimă generație cu fonduri de la Ministerul Sănătății, se anunță într-un comunicat MS.

În ultimii doi ani, MS a alocat 12 milioane de lei pentru reabilitarea, extinderea și dotarea secției de ATI și a Unității de Transfuzii Sanguine (UTS). „Anul acesta am avut la dispoziție un buget istoric pe care l-am alocat spitalelor pentru dotare cu aparatură medicală. Din această toamnă începem să vedem materializate aceste investiții. Secția pe care am văzut-o astăzi este una dintre cele mai moderne din Europa”, a declarat la Bistrița ministrul sănătății, Sorina Pintea.

 

Investiții în aparatură modernă

 

Suprafața secției de ATI a fost extinsă la 710 metri pătrați, iar în cadrul secției s-au realizat mai multe spații necesare serviciului, cum ar fi nucleele de îngrijire. Este vorba de postul de supraveghere (directă şi/sau monitorizată), cameră de lucru pentru asistente, cuplată cu stația centrală de monitorizare și semnalizare. Au fost construite cabinete pentru medici anesteziști, sală de mici intervenții și tratamente speciale, spații de depozitare, spațiu sanitar pentru prelucrarea şi igienizarea obiectelor de inventar, cu boxă pentru rufe și a deșeuri, vestiar-filtru pentru personalul medical, prevăzut cu grup sanitar și dus, filtru de acces pentru pacienți și materiale, cuplat cu un vestiar pentru echiparea în vestimentație de protecție a persoanelor din afara secției.

În timpul lucrărilor de renovare au fost foloste materiale bactericide, care sunt garantate pe toată durata construcției cu o activitate bactericidă de cinci ori mai mare, fapt care ar ajuta la scăderea numărului de bacterii de o sută de mii de ori.

 

Upgrade pentru secția ATI

 

Secția ATI a fost dotată cu aparatură medicală de cea mai înaltă performanță, arată reprezentanții MS. Au fost aduse paturi speciale, ventilatoare respiratorii la fiecare pat, monitoare pentru funcții vitale, seringi automate, infuzomate, rampe penru distribuția fluidelor medicale, cărucior de resuscitare, defibrilator cu peace maker extern, ecograf, echipament pentru epurare extrarenală, sistem de încălzire a soluțiilor perfuzate, sistem de încălzire pentru pacient. Totodată, secția a fost dotată cu aparat EKG portabil, brancard transport cu butelie de oxigen, ventilator transport, monitor transport, aparat de măsurare a gazelor sanguine, aparat de măsurare a coagularii și un lift mobil pentru ridicare si transport pacient.

În urma acestei investiții, Comisia de acreditare a propus creșterea gradului secției de terapiei intensivă la gradul I.

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.