Lideri de opinie la nivel internațional și din România pe specialitatea ORL, la ENT Masterclass World Congress

Lideri de opinie la nivel internațional și din România pe specialitatea ORL se reunesc la București, timp de două zile, în cadrul ENT Masterclass World Congress. Manifestarea se va desfășura în perioada 31 octombrie-1 noiembrie 2025, la Palatul Parlamentului. Coordonatorul științific din România al ENT Masterclass World Congress este prof. univ. dr. Răzvan Hainăroșie. Printre [mai mult]

4 Aprilie – Ziua Academiei Române: Acord de colaborare științifică interdisciplinară în domeniul cercetării teoretice și aplicate

Chiar de ziua sa (n.r. 4 aprilie), Academia Română, cel mai înalt for ştiinţific şi cultural al României, a semnat, joi, un acord de parteneriat științific cu cele trei academii de ramură din România: Academia de Științe Medicale, Academia de Științe Tehnice și Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti“; ceremonia a avut loc [mai mult]

OMS lansează o aplicație de sănătate online care valorifică IA generativă

Înainte de Ziua Mondială a Sănătății (n.r. 7 aprilie), axată pe motto-ul „Sănătatea mea, dreptul meu” , Organizația Mondială a Sănătății (OMS) anunță lansarea SARAH, un prototip digital de promovare a sănătății cu răspuns empatic îmbunătățit alimentat de inteligența artificială generativă (AI). SARAH este un asistent inteligent de resurse AI pentru sănătate, care reprezintă o evoluție [mai mult]

Visezi să devii student medicinist? Participă la „Expoziția Facultăților UMFCD” Ediția a III-a

Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București organizează evenimentul „Expoziția Facultăților UMFCD” Ediția a III-a, în data de 17 aprilie, ora 18.00, în format online, la care sunt invitați să participe elevii din ciclul liceal din întreaga țară. Studenții reprezentanți ai fiecărei facultăți din cadrul universității vor fi gazdele întâlnirii și vor transmite [mai mult]

UMF „Iuliu Hațieganu”: Aproape 14 milioane euro din PNRR pentru dezvoltarea infrastructurii universitare

Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca a câștigat, din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), două proiecte în valoare totală de 69,3 milioane de lei pentru modernizarea infrastructurii universitare. Primul proiect, de 47,16 milioane de lei, este „Construirea centrului de simulare, training și cercetare pentru dezvoltarea competențelor profesionale și centrul de chirurgie [mai mult]

Spitalul de Pediatrie din Pitești: Inaugurarea unor noi spații dotate cu aparatură de ultimă generație

Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, a participat, la începutul acestei săptămâni, la inaugurarea unor noi spații dotate cu aparatură de ultimă generație la Spitalul de Pediatrie din Pitești, județul Argeș. Investițiile de modernizare, extindere și dotare a Ambulatoriului de specialitate și a Unității de Primiri Urgențe au însumat peste 20 milioane de [mai mult]

Evenimente dedicate Zilei Mondiale de Conştientizare a Autismului la malul mării

În fiecare an, la data de 2 aprilie este marcată Ziua Mondială de Conştientizare a Autismului (WAAD) cu scopul de a sublinia necesitatea de a contribui la creşterea nivelului de informare privind această problemă de sănătate, a simptomelor şi manifestărilor ei astfel încât persoanele care suferă de autism să fie integrate în sistemul educaţional şi [mai mult]

Sibiu, al zecelea municipiu dotat cu echipaje de intervenție rapidă SMURD, pe motociclete

Utilizarea motocicletelor s-a dovedit a fi deosebit de benefică în cazurile critice, cum ar fi cele de stop cardiac, în care fiecare minut contează; astfel, Sibiu a devenit al zecelea municipiu dotat cu echipaje de intervenție rapidă SMURD care deține echipaje pe două roți. Este un proiect de peste 2.5 milioane lei în ultimii ani, [mai mult]

ASSMB: Prima sesiune științifică dedicată perfecționării profesionale a medicilor stomatologi din Rețeaua de Medicină Școlară a Municipiului București

Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB) a organizat vineri, în amfiteatrul Spitalului Clinic Colțea, prima sesiune științifică dedicată perfecționării profesionale a medicilor stomatologi din Rețeaua de Medicină Școlară a Municipiului București. Evenimentul, pregătit de Direcția de Medicină Școlară din cadrul ASSMB, face parte dintr-un amplu program de activități care vizează educația continuă a cadrelor [mai mult]

Salvați Copiii România: Sunteți de acord cu instalarea de camere video în școala copiilor voștri? Numărul cazurilor de violență a crescut

Jumătate dintre elevi suferă de amenințări, umilință sau violență fizică, iar 81% sunt martori ai situațiilor de bullying. În fața acestei realități, Salvați Copiii România extinde inițiativa anti-bullying în grădinițe și școli. Un studiu recent al organizației arată că 81% dintre elevi au asistat la bullying în școlile lor, iar 28% întâlnesc acest fenomen regulat. [mai mult]

(VIDEO) Alexandru Rafila: Strategiile care ţin de sănătatea sexuală şi reproductivă a femeii sunt o prioritate a Ministerului Sănătăţii

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a participat joi la conferinţa „Sănătatea femeii – Gender medicine. Politici şi strategii eficiente” desfășurată la Palatul Parlamentului, sub egida Administraţiei Prezidenţiale. În cadrul dezbaterilor, acesta a precizat că se lucrează la o strategie pentru sănătatea reproductivă şi sexuală a femeii, proiect de care se ocupă un grup de lucru din [mai mult]

Ministerul Sănătății: Unitățile de primire urgențe, dotate cu echipamente de telemedicină de ultimă generație

Ministerul Sănătății a finalizat licitația internațională pentru achiziția de echipamente pentru sistemul național de telemedicină de urgență, iar contractul de instalare a acestora a fost semnat astăzi. Astfel, 131 de Unități de primire urgențe (UPU) și Compartimente primire urgențe (CPU) din spitale județene, municipale și orășenești vor fi dotate cu echipamente IT (hardware și software), [mai mult]