Șeful UPU Floreasca, despre un eventual cutremur: În primele momente e foarte posibil să nu facem față

Spitalul de Urgență Floreasca poate primi 50 de victime critice pe oră în cazul unui cutremur, spune dr. Bogdan Oprița, purtătorul de cuvânt al unității medicale. Iar până ca personalul care nu este de serviciu să ajungă la spital poate dura o oră și jumătate.

„Oamenii care vor veni aici (pentru că sunt și ei tot oameni), doctori și asistenți și personal auxiliar întâi trebuie să se asigure că cei apropiați lor sunt în siguranță și apoi să vină să își facă meseria. O oră și jumătate este timpul nostru de răspuns pentru mobilizarea în caz de activare a planului roșu sau a planului alb, atât în prespital, cât și în spital. Iar capacitatea noastră, conform planului alb, este de a primi 50 de victime critice pe oră”, a declarat dr. Bogdan Oprița, care este și șeful Unității de Primiri Urgențe de la Floreasca.

„Deci în primele momente este foarte probabil să nu putem să facem față afluxului mare de victime care vin. Pentru că, trebuie spus, cele mai multe dintre ele se autoevacuează. Experiența altor dezastre de acest tip la care am participat ne-a arătat că în general persoanele cele mai vocale și mai revendicative sunt cele care au leziuni ușoare, pentru că cele care au leziuni grave de multe ori nu se pot exprima”, a adăugat medicul.

Bogdan Oprița a precizat și  care sunt procedurile interne ale spitalului în cazul unei calamități.

„Personalul medical care este în spital, conform planurilor pe care le avem, trebuie să se mobilizeze, anumite circuite funcționale trebuie modificate, trebuie eliberate sălile de operație, nu se mai operează nimic decât dacă există o urgență. Jumătate din personalul nostru se pregătește pentru a pleca în prespital. Iar cei de acasă au obligația de a se prezenta într-o oră și jumătate-două ore”, a spus medicul.

 

Arafat: Avem o pregătire mai bună decât multe alte țări

 

Întrebat dacă România ar fi pregătită în acest moment din punct de vedere al medicinei de catastrofă în cazul unui cutremur, Raed Arafat a declarat că stăm mai bine ca „multe alte țări”, atât ca pregătire, cât și ca dotare.

„Eu, ce pot să vă spun, comparativ cu alte țări, e că stăm în partea de sus ca pregătire. Deci avem o pregătire mai bună decât multe alte țări. Dar la ce aspirăm noi este să ajungem să fim mult mai bine pregătiți încă. (…) Comparativ cu alte țări, fără să nominalizez, pot să vă spun că stăm mai bine și mai avansați din acest punct de vedere. Și ca dotare, nu numai ca pregătire. Pentru că în ultima vreme a intrat și dotare specifică pe problemele de căutare-salvare și situații de urgență, pe protecție civilă, pe care nu o avem acum doi-trei ani. Și mai vine și dotare medicală specifică pe dezastre. Urmează să se realizeze licitațiile de către IGSU în următoarea situație”, a spus Raed Arafat.

Șeful DSU susține, de asemenea,  că România e într-un continuu progres în ceea ce privește pregătirea pentru calamități.

„În fiecare lună chiar facem câte un pas. De la exercții din care am învățat multe – și o să vedeți, să apară chiar și modificări legislative chiar în baza exercițiilor care s-au făcut, pe baza lucrurilor care s-au sesizat și o să vă semnalăm când o să apară aceste modificări – până la pregătirea personalului. Nu e numai  vorba de partea medicală. E foarte importantă partea de pompieri, partea pentru situații de urgență, partea de aviație. Deci e totul un complet care lucrează împreună”, a spus Arafat. Poliția și Jandarmeria trebuie să învețe, de asemenea, procedurile, a mai precizat secretarul de stat.

Declaratiile au fost făcute la evenimentul de lansare al unui manual de medicină de catastrofă, tradus din limba franceză. Cartea va intra în bibliografia angajaților de la Urgențe, a spus Raed Arafat.

 

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.