Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), dr. Raed Arafat, a declarat că nu se așteaptă la un nou lockdown în țara noastră, dacă va crește numărul cazurilor de COVID-19 și, dacă situația o va impune, se vor lua decizii la nivel local sau zonal.
În același timp, Raed Arafat a spus că așteaptă să vadă cum va crește numărul de noi infectări și apoi incidența pentru a vedea ce decizii se iau.
”Clar, (luăm decizii – n.r.) evitând închiderea economiei și închiderea școlilor și încercând să mergem mai mult pe soluții țintite local, zonal, pe anumite activități poate să limităm accesul parțial, dar nu total, pentru a proteja și personalul care lucrează și pentru a evita răspândirea. Este o răspândire care se face foarte ușor a variantei Delta”, a declarat Raed Arafat, la un post de televiziune.
Întrebat dacă va mai fi un lockdown în România, Arafat a spus că nu se intenționează acest lucru și nu crede că se va întâmpla.
”Nu asta e intenția și nu cred. Totuși, avem și câteva milioane de persoane vaccinate. Asta va avea un efect să scadă impactul pe sistemul sanitar sau să limiteze impactul. Nu mă aștept la un lockdown sau la măsuri dure cum au fost luate în alte state pe parcursul valurilor trecute”, a mai spus șeful DSU la Digi24.


