Șeful Serviciului de audit public din Ministerul Sănătății, declarat incompatibil la o evaluare ANI

Mihai Constantinescu, șeful Serviciului de audit public din cadrul Ministerului Sănătății, s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate în perioada 6 iunie 2017 – 5 ianuarie 2018, după cum se precizează într-un comunicat emis la 6 noiembrie de Agenția Națională de Integritate (ANI). În această perioadă, Mihai Constantinescu a deținut simultan funcția de șef al Serviciului de audit public din MS și pe cea de manager al proiectului „Consolidarea capacității administrative a Ministerului Sănătății și a unităților aflate în subordonare, coordonare și sub autoritate prin implementarea unitară a Sistemului de Management al Calității bazat pe standardul SR EN ISO 9001:2015”.

Conform evaluării realizate de ANI, Mihai Constantinescu ar fi încălcat dispozițiile art. 94, alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 161/2003: „(1) Calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu exercitarea oricărei alte funcţii publice sau calităţi decât cea în care a fost numit, precum şi cu funcţiile de demnitate publică. (2) Funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, după cum urmează: a) în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice […]”. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 94, alin. 22din Legea nr. 161/2003, „nu se află în situaţie de incompatibilitate, în sensul prevederilor alin. (2), funcţionarul public care este desemnat prin act administrativ pentru a face parte din echipa de proiect finanţat din fonduri comunitare nerambursabile postaderare, precum şi din împrumuturi externe contractate sau garantate de stat rambursabile sau nerambursabile, cu excepţia funcţionarilor publici care exercită atribuţii ca auditor sau atribuţii de control asupra activităţii derulate în cadrul acesteia şi a funcţionarilor publici care fac parte din echipa de proiect, dar pentru care activitatea desfăşurată în cadrul respectivei echipe generează o situaţie de conflict de interese cu funcţia publică pe care o ocupă”.

Conform legii, „persoana […] față de care s-a constatat […] starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”, se precizează în comunicatul emis de ANI. Conform aceleiași surse, Mihai Constantinescu ar fi fost informat despre declanșarea procedurii de evaluare, despre elementele identificate, precum și despre drepturile sale – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal sau în scris.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.